Conform datelor date publicitatii, ministrul demisionar Codrut seres a fost interceptat de SRI in 2005, monitorizarile relevand raporturile directe dintre acesta si Stamen Stancev, precum si aranjamentele de culise privind privatizarile Electrica Muntenia, Hidroelectrica, Romaero, Avioane Craiova, Romtelecom, Posta Romana. in 29 iunie 2005, Codrut Seres i-a raportat cetateanului bulgar Stamen Stancev - in cadrul unei convorbiri interceptate la ora 22.15 - modul in care s-a dezbatut proiectul de ordonanta de urgenta privind vanzarea pachetului de 8%din actiunile Petrom din portofoliul Ministerului Economiei, catre Asociatia salariatilor (PAS).

In replica, Stancev i-a spus ca s-a intalnit cu ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, cu care luase cina, si care i-a explicat ca putea sa rezolve el daca stia. Nagy ar fi spus ca putea rezolva cu cativa dintre ministri, care sunt prietenii lui. Singurul ministru contra a fost cel al internelor, care a facut si scandal.

In acelasi context, anchetatorii prezinta o convorbire din 6 iunie 2005, dintre Stamen Stancev si Ciprian Paltineanu (vicepresedinte CSFB), in care subiectul prevedea stadiul proiectului de act normativ Petrom, facandu-se referire la intalnirea din ziua precedenta cu ministrul seres.

Citeste si:

Inainte cu o zi, in 5 iunie, la ora 20.40, Stamen Stancev i-a comunicat colaboratorului sau, Mirica Dumitrescu, reprezentat in Romania al grupului Jetran International din SUA (interesat in privatizarea companiei Romaero si a firmei Avioane SA din Craiova), faptul ca la intalnirea cu ministrul seres a discutat despre procesele de privatizarea a respectivelor societati, stabilind cu demnitarul roman ca urmatoarea intalnire sa se desfasoare la Viena, la locuinta privata a cetateanului bulgar.

Stancev sustinea ca a convenit sa se faca un gratar la el acasa, iar seara sa vorbeasca Dumitrescu cu Seres. Anchetatorii considera ca aceste legaturi si aranjamente de culise sunt fapte indreptate impotriva bunurilor de interes strategic, sunt de natura de a pune in pericol securitatea statului.