Discutiile privind retrocedarea Castelului Peles catre Casa Regala a Romaniei s-ar putea incheia la inceputul anului viitor, o data cu retrocedarea propriu-zisa, care ar putea interveni atunci. Potrivit ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, citat de Mediafax, "toate elementele juridice sunt finalizate". Ministrul a afirmat ca a avut in urma cu cateva zile o intalnire cu reprezentantii Casei Regale, fiind finalizate toate procedurile si aspectele juridice.

IN CIRCUITUL PUBLIC

Totodata, Iorgulescu a spus ca Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) va incepe demersurile de rascumparare a Pelesului, a Foisorului si a Pelisorului, in cazul acestuia din urma intentionandu-se mentinerea in circuitul public muzeal.

Potrivit lui Iorgulescu, suma pe care statul roman o va plati pentru aceste rascumparari va fi de 30 de milioane de euro. Aceeasi suma era mentionata, de altfel, intr-un proiect de lege destinat retrocedarii acestor domenii catre Casa Regala, lege care a fost insa declarata neconstitutionala in noiembrie 2005.