Dupa ce a inaintat cererea de demitere a ministrului Gheorghe Flutur, premierul Tariceanu a pierdut ieri sprijinul politic din partea a 29 de parlamentari PNL care au aderat la platforma Stolojan. Prima consecinta este ca Guvernul nu mai are majoritate in Senat

Grupul pentru platforma liberala, format din exclusii si disidentii PNL, a anuntat ieri ca ii retrage sprijinul politic lui Tariceanu "pentru abuz in functie". Cei 29 de parlamentari riposteaza astfel fata de propunerea de revocare a ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, trimisa ieri de Tariceanu la Cotroceni. "Retragerea sprijinului" pentru Tariceanu echivaleaza cu trecerea in opozitie a grupului Stolojan.

"Ca urmare a acestui fapt, Calin Popescu Tariceanu a pierdut majoritatea in Senat si este in pericol de a pierde majoritatea si in Camera Deputatilor", il anunta platformistii pe Tariceanu. Intrucit a pierdut majoritatea la Senat, parlamentarii care au aderat la grupul pentru platforma liberala il invita pe Tariceanu sa-si dea demisia "de onoare" din functia de prim-ministru. "In conditiile in care a pierdut sustinerea in Parlament, Calin Popescu Tariceanu nu mai are legitimitatea politica si morala de a propune presedintelui Romaniei revocarea domnului ministru Flutur", considera membrii gruparii Stolojan. Parlamentarii platformisti anunta insa ca vor vota bugetul de stat si legile integrarii. "Celelalte legi vor fi analizate punctual", au prevenit acestia.

Tariceanu il zboara pe Flutur din Guvern

Inainte de a pleca din tara catre Franta, unde va face operatie, Tariceanu a inaintat propunerea de revocare din functie a lui Flutur. "Avind in vedere ca lui Flutur i s-a retras sprijinul politic, era normal ca acesta sa demisioneze din functia de ministru. El nu se reprezinta personal in Guvern, ci este numit politic", si-a motivat cererea Tariceanu. De la Presedintie, informatia privind revocarea din functie a lui Flutur nu a fost infirmata, lucru care face posibila semnarea de catre Basescu a decretului de demitere a ministrului. Cu toate astea, exista precedentul Victor Paul Dobre.

Seful statului a refuzat sa semneze numirea acestuia in functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul. "Seful statului poate bloca revocarea, nesemnind decretul. In acele conditii, ministrul propus pentru revocare va ramine in functie", a precizat actualul ministru pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu. El recunoaste ca, prin Constitutie, Basescu are multe posibilitati de a face zile negre premierului. "El poate semna decretul, dupa care sa nu accepte noua propunere", a mentionat Voicu, "iar situatia s-ar putea repeta la nesfirsit pentru ca in Constitutie nu este prevazut un termen".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.