Performanta - OMV, companie cu 6.000 de angajati, a cumparat Petrom, o companie cu 52.000 de angajati. Cifra de afaceri a OMV era doar de 4 ori mai mare decit a Petrom, ceea ce inseamna ca, pentru a creste cifra de afaceri cu 20%, OMV si-a marit personalul cu 867%. Pretul total al tranzactiei a depasit usor 1 miliard de euro, in conditiile in care, cu putin timp in urma, in Turcia s-a vindut cu 6 miliarde de euro o rafinarie cu o capacitate de rafinare mai mica decit a Petrom.

Performarii oficiali - Dan Ioan Popescu, ministrul MEC, Doru Laurian Badulescu, presedinte OSPI (Oficiul de Stat pentru Privatizari in Industrie), Constantin Nedelcu, vicepresedinte OSPI, Dorinel Mucea, consilierul lui DIP.

Echipa din spate, care i-a fortat sa obtina performanta: Michal Susak, manager regional al Crédit Suisse First Boston (CSFB), Ciprian Paltineanu, reprezentant local al CSFB (si prieten cu fiul ministrului de Finante de atunci, Mihai Tanasescu). Si, poate cel mai tare din echipa, Stamen Stancev, un bulgar care a facut pe reprezentantul bancii elvetiene CSFB. Stancev detinea firma de intermediere Energan.

Cum s-a petrecut performanta? In 2002, s-a organizat licitatia pentru desemnarea unui consultant de privatizare. Fiind o licitatie deschisa, ea s-a inchis imediat ce a fost cistigata de catre cine nu trebuia, adica de catre prestigioasa Bank of America. Cistigatoarea a fost descalificata de insusi D.I.P., care a tras-o deep-deep down, ajutat de conducatorul Oficiului pentru Privatizare in Industrii. Greseala impardonabila a Bank of America a fost aceea ca cerea un onorariu atit de mic, incit nu mai raminea si loc de spaga. Americanilor li s-a parut ciudat, motiv pentru care l-au agitat putin pe ambasadorul Michael Guest.

Citeste si:

Ca sa nu fie nevoit sa dea explicatii, Nastase i-a intors fundul lui Guest, inscenindu-si vizite prin tara, sedinte de guvern, sedinte cu parintii, sedinte cu colectionarii de tablouri si asa mai departe. Dupa vreo luna, americanii au inteles mesajul si Guest nu l-a mai deranjat pe Nastase. Pasul doi a fost alegerea bancii Crédit Suisse First Boston pentru privatizarea Petrom, ca consultant. (Nu ne-am putut abtine de la cacofonie, caci chiar ne ajuta sa redam izul privatizarii Petrom-ului, nasita de Crédit Suisse.) Principala calitate a CSFB fata de Bank of America a fost ca a cerut un pret mult mai mare, suficient de mare incit sa ajunga la toata lumea: comisionul de succes a fost de circa 22,5 milioane de euro.

Revenind la performanta semnalata la inceput, CSFB a fost platita de statul roman pentru consultanta, dar se vede ca a tinut cu "adversarul" austriac. Ca altfel nu se explica cum de, in urma unei consultante profesioniste si atit de scumpe, s-a facut un contract de privatizare atit de pagubos. Statul nu are nici o cadere in stabilirea pretului la petrol si gaze, se angajeaza sa nu modifice legislatia fiscala si, basca, sa acorde facilitati cu toptanul aceluiasi OMV.

Deci, statul a dat bani ca sa-si fure singur caciula. Dar, vorba aia, statul sint ei. Care ei pot fi usor dibuiti. Complet gratuit, ca noi nu sintem Crédit Suisse, ne oferim sa dam consultanta autoritatilor. Uite prima solutie, repetam, 100% gratis: sa se ia la puricat contu¬rile firmei de intermedieri ENERGAN a bulgarului Stancev si se va vedea clar de unde au venit si unde au plecat bani grei.