Rezervele probabile de gaz si titei au nevoie de investitii. Nabucco, Constanta-Trieste, doua proiecte esentiale

La actualul nivel al productiei, resursele de titei si gaze din Romania dovedite pana acum vor asigura o perioada de exploatare de doar circa 10 ani. Acest lucru nu inseamna ca rezervele naturale ale tarii noastre s-au epuizat.

"Asupra perspectivelor privind evidentierea de noi rezerve probabile si posibile nu se pot face previziuni. Acestea sunt conditionate de investitiile care se vor face in domeniul exploatarilor geologice, de producatorii autohtoni precum Petrom si Romgaz, si de companiile straine ce activeaza in prezent si viitor pe teritoriul tarii, precum si de gradul de reusita al sondelor de exploatare, in sensul evidentierii de noi zacaminte", a declarat Liviu Stoican, expert in cadrul directiei generale de politici energetice a Ministerului Economiei si Comertului.

De asemenea, dependenta tarilor din Europa de importuri de gaze naturale se inscrie pe un trend ascendent.

Astfel, daca la nivelul anului 2003 necesarul de consum a fost asigurat in proportie de 49% din productie indigena iar importurile nete erau de 51%, situatia prognozata pentru anul 2030 arata ca importurile vor atinge 80 la suta din totalul cererii de gaze naturale. Expertii ne asigura ca exista suficiente resurse in jurul Europei care sa poata acoperi cererea de gaze din continent. In prezent nu exista suficiente posibilitati de transport a acestor volume de gaze naturale catre pietele de gaz europene.

Europa are nevoie de zona Marii Caspice si Orientul Mijlociu

In vederea cresterii coeficientului de siguranta in livrarea gazelor pentru evitarea unor perturbari majore in sistemul national de transport si respectiv in alimentarea cu gaze a consumatorilor in situatii de criza, Executivul are in vedere diversificarea surselor de aprovizionare cu titei si gaze naturale prin interconectari energetice si cresterea capacitatii de inmagazinare subterana a gazelor naturale.

Unul dintre cele mai importante demersuri in acest sens este implementarea proiectului Nabucco. Acesta are drept scop conectarea si valorificarea rezervelor de gaze naturale din zona Marii Caspice si Orientul Mijlociu cu pietele europene, prin construirea unei conducte pe teritoriul a cinci state (Turcia - Bulgaria - Romania - Ungaria - Austria). Lungimea totala a conductei este de 3.282 kilometri, din care 457 de kilometri pe teritoriul Romaniei, iar constructia conductei urmeaza sa se realizeze in intervalul 2008-2011.

Expertii preconizeaza ca volumul de gaze ce urmeaza sa fie transportat in anul 2011 sa atinga opt miliarde mc, cu o crestere liniara de pana la 25,5 miliarde mc in anul 2030.

2 mil. euro pentru Constanta-Trieste

Un alt mare proiect care va duce la consolidarea sigurantei energetice in zona europeana, dar nu numai, este si conducta de tranzit de titei Constanta-Trieste (PEOP-Pan-European Oil Pipeline). Ministerul Economiei si Comertului a primit din partea Comisiei Europene o finantare in valoare de 2,06 milioane euro, in cadrul Programului PHARE, pentru realizarea "studiului tehnico-economic pentru conducta petroliera de tranzit in Romania".

Studiul de fezabilitate a proiectului a demonstrat existenta titeiului disponibil la export din regiunea Marii Caspice, estimat sa creasca de la un nivel anual de 50 milioane tone pana la 170 de milioane tone in 2010 si la 344 milioane tone in 2020. Lungimea totala a conductei va fi de 1.360 de kilometri, din care 649 de kilometri pe teritoriul Romaniei.

Conducta va tranzita Romania, Serbia, Croatia, Slovenia si Italia. Piata totala accesibila va fi de 298 de milioane tone pe an, din care piata-tinta va fi de 112 milioane tone pe an. Un alt punct important in programul viitor al Guvernului Romaniei il reprezinta interconectarea sistemului national de transport gaze naturale cu sistemul similar din tarile vecine. Mai exact, este vorba de interconectarea cu Ungaria pe relatia Arad - Sighet, cu Bulgaria, pe relatia Giurgiu - Ruse, cu Ucraina, pe relatia Cernauti - Siret, si cu Moldova pe traseul Drochia, Ungheni - Iasi.

Se separa partea de furnizare de partea de distributie

Satisfacerea imediata si pe termen mediu a cererii de energie, la un cost cat mai scazut, reprezinta obiectivul strategic general al sectorului de extractie si prelucrare a hidrocarburilor, a precizat Liviu Stoican.

Potrivit expertilor, politica energetica a Romaniei urmeaza sa fie sincronizata la politica comunitara, care va pune accent pe siguranta, eficienta, protectia mediului si drepturile consumatorilor, obiective realizabile prin mecanisme concurentiale si o reglementare eficienta si echitabila. Astfel, incepand cu 1 iulie Romania va trebui sa tina cont de o directiva a Uniunii care prevede separarea partii de furnizare de partea de distributie a resurselor. Exceptie vor face societatile care au mai putin de 100.000 de clienti, a afirmat Ioana Petric, senior manager in cadrul KPMG.

Aceasta sustine ca masura vine in favoarea accesului liber la gaze si electricitate. Industria petrolului constituie un sector strategic al economiei nationale, dar si un suport al dezvoltarii pentru celelalte sectoare ale industriei si economiei romanesti, fapt ce ii confera un rol aparte in peisajul economic. In anul 2005, productia de titei a Romaniei a fost de 5,2 milioane tone si productia de gaze naturale de 12,5 miliarde mc.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.