Israelul are peste sapte milioane de locuitori, potrivit unui recensamant ale carui rezultate au fost date publicitatii de Biroul central de statistica anul acesta, cu ocazia celei de-a 58-a aniversari a crearii statului Israel, informa Rompres.

Evreii formeaza 76% din totalul populatiei (5.333.000), iar arabii - 20% (1.387.000) Populatia a crescut cu 118.000 de persoane de la cea de-a 57-a aniversare a statului Israel. Israelul are azi 7.026.000 de locuitori, de 8,7 ori mai multi decat la crearea sa, la 14 mai 1948, cand numara 806.000 de locuitori. Din totalul populatiei israeliene, circa 130.000 de israelieni au emigrat din Romania. Astazi, copiii lor se intorc rand pe rand in locurile natale ale parintilor. Numerosi tineri provenind din familii de evrei originari din Romania doresc sa invete limba romana si isi depun dosare de studii pentru Romania. Multi vor sa isi redobandeasca cetatenia romana, pentru ca si copiii lor sa o poata obtine, transmite Rompres.

Intr-un interviu acordat agentiei Rompres, ambasadorul Romaniei in Israel, Mariana Stoica, aprecia drept imbucurator acest fapt, avand in vedere faptul ca majoritatea evreilor originari din Romania sunt persoane in varsta. "Acum incercam sa atragem generatiile a doua si a treia, care sa mentina aceste punti de legatura cu tara de origine a parintilor sau bunicilor", a spus diplomatul roman.

Potrivit declaratiilor sale, interesul tinerilor israelieni fata de Romania semnifica faptul ca tara noastra beneficiaza de increderea publicului din Israel si ca s-a schimbat imaginea care a stat la un moment dat "intre noi si ei". Comunitatea evreilor originari din Romania este una relativ numeroasa, numarand aproximativ 130.000 de oameni. "Aceasta comunitate este mai degraba ancorata in domeniile academic, cultural si al afacerilor, mai putin in cel politic" sublinia Mariana Stoica.

Si ambasadorul Israelului in Romania are opinii similare. Rodica Radian Gordon, intr-un interviu acordat agentiei Rompres arata ca "noi consideram Romania un prieten adevarat si contam pe aceasta prietenie si in viitorul foarte apropiat, cand Romania va deveni unul din membrii Uniunii Europene, deoarece relatiile dintre Israel si Europa sunt de o foarte mare importanta, luand in considerare nu numai factorul geografic, dar si trecutul comun si valorile comune, precum si faptul ca Europa este partenerul comercial numarul unu al Israelului. In ceea ce priveste relatiile bilaterale, sunt foarte bucuroasa sa spun ca ele constau in mai multe planuri de colaborare.

Dimensiunea economica, care este una foarte importanta, nu intotdeauna poate fi bine apreciata doar prin cifre. Comertul bilateral poate sa ajunga la cifre mai mari decat este astazi, cand se cifreaza anual la aproximativ 300 de milioane de dolari, insa Romania, in zona Europei Centrale, este partenerul numarul 2 al Israelului. In legatura cu investitorii israelieni, eu consider ca suntem printre tarile care investim foarte mult in Romania, desi nu intotdeauna, inca o data, nu ies la iveala, pentru ca nu toate companiile israeliene sunt identificate ca atare, multe dintre ele sunt off-shore".

Astazi, va prezentam un material aparut in prestigiosul Wall Street Journal si in care se arata interesul crescand al investitorilor din Israel in Romania, pe fondul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana si al increderii investite in noua guvernare. Mai jos prezentam integral articolul intitulat "Intoarcerea profitabila: Investitorii israelieni gasesc oportunitati in radacinile romanesti - Copiii Holocaustului vin sa modernizeze Bucurestiul si fermele erei comuniste" si scris de Joel Millman. Titlul si intertitlurile din ZIUA apartin redactiei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.