Ieri noapte, presedintele CJ Constanta a dormit la volan, in mijlocul unei intersectii, pret de aproximativ un sfert de ora. Politistii veniti la fata locului au dirijat circulatia. Martorii spun ca Nicusor Constantinescu era baut, dar acum acest lucru nu mai poate fi demonstrat. Un scenariu posibil intr-un oras precum Constanta, in care functia sperie organul

Nicusor Constantinescu a adormit la volan, cu motorul pornit si farurile aprinse, intr-o intersectie foarte circulata a Constantei, in timp ce astepta schimbarea culorii semaforului. Vazandu-l, cetatenii care treceau prin zona au apelat 112. O patrula de ordine publica a venit la fata locului fara a sti despre cine este vorba. Cand l-au recunoscut, si-au declinat competenta in favoarea colegilor de la politia rutiera. La cateva minute, a sosit un echipaj de politie rutiera si un alt echipaj de siguranta publica din cadrul Sectiei 1, ambele formate din cate doi agenti de politie. Au incercat sa deschida masina, dar n-au reusit. Asa ca s-au multumit sa dirijeze circulatia in zona.

OAMENII PRESEDINTELUI

Cineva i-a informat pe oamenii de casa ai presedintelui CJC. Nicusor Constantinescu sustine ca a fost chiar domnia sa, fapt imposibil, deoarece dormea dus. "Prietenii" au venit la fata locului, unul dintre ei a spart geamul masinii cu o manivela si a deblocat usile. Apoi l-au trezit si l-au scos din masina. Presedintele a fost urcat intr-un taxi, cu pretextul ca va fi dus la spital (n.r. - aflat peste drum). Dar s-au razgandit, iar masina l-a dus pe "pacient" direct acasa. Politistii de la fata locului s-au multumit sa ramana spectatori. In timpul desfasurarii evenimentelor, operatorul de la Antena 1 care-l filma pe Constantinescu a primit un pumn in camera, de la unul din prietenii acestuia.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.