Acum doi ani, primul numar din "Cotidianul" relansat avansa, in premiera pentru presa romaneasca, suma totala a marilor furturi din Romania in 15 ani de tranzitie, suma calculata pe baza unui model pe care inca nu l-a contestat nimeni. Am calculat atunci o suma nu adunind sutele de scandaluri, pentru ca am fi scapat cu siguranta unul chiar dintre cele care au devenit publice, ci folosind un calcul macroeconomic, care ne-a condus la suma minima de 92 de miliarde de dolari. Am ajuns la aceasta suma adunind datoriile catre buget, acumulate in fiecare an si neplatite, cu economia subterana, estimata chiar de oficialitati, si cu sumele platite pentru acoperirea gaurilor din banci.

Ce nu are statul

In primul caz, potrivit unei opinii emise la acea vreme de analistul Ilie Serbanescu, am vorbit despre o suma medie echivalenta cu 6% din PIB-ul fiecarui an de tranzitie, rezultind din diferenta dintre rata fiscalitatii si rata incasarilor bugetare. Au iesit 34,78 miliarde de dolari, suma totala a taxelor si impozitelor neplatite de cei care ar fi trebuit sa o faca.

Evaziunea fiscala

In al doilea caz, am folosit procentul de evaziune fiscala cauzata de firmele pe care statul nu le are in evidenta. Am folosit un procent de 25% din PIB, pomenit chiar de oficiali in ultimele estimari de la acea data, desi procentul a fost si mai mare in anii de mijloc ai tranzitiei. Raminind la cei 25%, sumele vehiculate in economia subterana in 15 ani de tranzitie s-ar ridica la 144 de miliarde de dolari, iar pierderea adusa statului prin neplata taxelor aferente acestei sume se ridica la 53 de miliarde de dolari.

Tunurile la banci

Citeste si:

In ultimul caz, potrivit unor date de atunci ale bancii centrale, suma totala platita de bugetul de stat pentru restructurarea sistemului bancar (adica pentru acoperirea gaurilor din bancile falimentate) s-a ridicat la 3,7 miliarde de dolari, jumatate din suma fiind necesara doar pentru Bancorex. La aceasta am adaugat estimarile presei, care au ridicat la 400 de milioane de dolari valoarea totala a banilor pierduti in sistemele de intrajutorare si in fondurile de investitii, FNI fiind exemplul tipic pentru ultima categorie. Au iesit, asadar, 4,1 miliarde de dolari pierduti in sistemul financiar-bancar.

Zonele sensibile

Trecind peste povestea tenebroasa a banilor cu care unii s-au trezit in conturi la revolutie din operatiunile de import-export derulate inainte de 1989, prima modalitate de a lua bani a fost de la cetateni. Pentru cititorii care au trecut de prima tinerete suna cunoscut numele Caritas sau Philadelphia. In primul caz, la Cluj, oamenii stateau la coada cu zilele ca sa dea bani care li s-ar fi intors inapoi, in trei luni, la o valoare de opt ori mai mare. In al doilea caz, suma era de 16 ori mai mare.

S-a trecut apoi la furtul din bancile statului (Bancorex si Banca Agricola) prin creditele nerambursate, dar nici garantate corespunzator, de care au beneficiat cei din straturile inalte ale elitei economico-politice. Ulterior, sistemul si-a intors fata catre banii oamenilor - cazul FNI, in care 300.000 de participanti spun ca si-au pierdut banii in morisca creata de Sorin Ovidiu Vintu. Acesta a transferat raspunderea pe Ioana Maria Vlas, iar Justitia nu l-a gasit vinovat de ceva. FNI a venit dupa precedentul fondului mutual SAFI, de al carui nume a fost legat chiar actualul premier.

Neplata taxelor catre stat a acompaniat cam toti cei 15 ani de tranzitie. Fenomenul a fost intilnit atit la firmele private, cit mai ales la cele de stat, in acest ultim caz fie din cauza managementului, fie din cauza politicii statului, care impunea, de exemplu, ca un litru de benzina sa se vinda cu 1.000 de lei, desi costa 1.200.