Daca inainte de 1989 tot ce insemna spatiu cosmic pentru Romania, de la componente de racheta pina la Dumitru Prunariu, izvora din pusculita sovietica (oficial, programul Intercosmos), dupa revolutie "spatialii" romani s-au trezit intr-un context financiar total diferit. "Pe lumea asta, tot ce inseamna spatiu se face in SUA. Fiecare cetatean american plateste anual, prin impozite, cam 120 de dolari pentru cercetari spatiale, bani care ajung la NASA. In Europa, un cetatean plateste cam 17 euro anual pentru asta. In Romania, nu mai vorbesc...", spune Marius-Ioan Piso, directorul Agentiei Spatiale Romane (ROSA).

Satelitul care n-a mai fost

Infiintata oficial in 1995, ca institutie publica a Guvernului, dar finantata integral din propriile proiecte, ROSA a avut o misiune clara de la inceput: sa supervizeze cercetarea aerospatiala romaneasca si sa coordoneze banii alocati de la buget pentru asta. Orgoliul spatial romanesc a primit insa o lovitura in moalele capului prin 1996.

"Am zis, hai sa facem un satelit al nostru, romanesc. Ne-am consultat indelung si am zis stop, n-are rost. Iesea o chestie de patru ori mai mare si mai proasta decit un satelit normal, pentru ca n-aveam nici bani, nici componente. Atunci am realizat, pentru totdeauna, ca solutia este cooperarea internationala", isi aminteste Piso. De atunci, ROSA a tintit la colaborarea cu ESA (European Space Agency), "cartelul" european care functioneaza pe principiul "unde-s multi, puterea creste". "Proiectele spatiale europene se realizeaza punind bani la un loc, nici un stat nu e suficient de bogat sa le faca singur si nici nu are destui specialisti", spune Piso. Visul satelitului romanesc a reinviat insa in 2005, la o scara mai putin grandioasa, dar realizabila.

Citeste si:

Micul Pitic de la Magurele

"Noi sintem aia mici si prosti care fac satelitul. Echipa merge la superviserii de la ROSA, care ne zic ce e bine si ce e rau", face pe modestul Mugurel Balan, liderul echipei de sapte studenti care lucreaza la un minisatelit in forma de cub. Intr-o sala pierduta prin labirintul Facultatii de Fizica de la Magurele, printre calculatoare cu aplicatii tridimensionale si tot felul de scule de mare precizie, zac maruntaiele electronice ale lui Goliath. "O parte din piese le cumparam din afara, n-are rost sa le facem noi pentru ca n-am obtine aceeasi performanta. Sursa de alimentare, camera foto si experimentele de la bordul satelitului sint facute de noi", explica Balan.

Satelitul Goliath, alintat si Micul Pitic, va orbita in jurul Terrei, la o distanta de 640 km, cu o viteza de 8 km/secunda si va transmite, prin radio, informatiile culese de acolo la o statie de receptie care va inflori pe undeva prin muntii Apuseni.