Ministrul democrat a tinut sa precizeze ca el nu este adeptul "schimbarii regulilor jocului in timpul jocului" si ca asteapta decizia prefectului, care este in masura sa stabileasca corectitudinea demiterii lui Oprisan.

Dupa ce va fi primita decizia (de demitere a social-democratului Marian Oprisan - n.r.), "vom cenzura sau nu vom cenzura respectiva hotarare", a mai precizat ministrul administratiei si internelor.

Marian Oprisan a sustinut ca sedinta convocata de consilierii PNL, PD si PC in care a fost mazilit este ilegala si nula. Declaratia sa este sustinuta si de o decizie a instantei care invalideaza mandatele a sapte consilieri judeteni, trecuti peste noapte din tabara opozitiei in cea a puterii tocmai in scopul schimbarii presedintelui CJ Vrancea.

Ministrul administratiei si internelor, democratul Vasile Blaga, a declarat sambata ca, in opinia sa, Marian Oprisan este inca in functia de presedinte al Consiliului Judetean Vrancea, pentru ca nu se pot schimba regulile in timpul jocului si fiindca nu stie daca au fost respectate conditiile pentru demiterea acestuia.

Blaga a declarat, la Cluj-Napoca, dupa sedinta Colegiului Director al PD, ca prefectul judetului Vrancea nu a primit inca "nici o hotarare" a Consiliului judetean privind demiterea lui Marian Oprisan.

"Din punctul meu de vedere, domnul Oprisan este in functie", a precizat Blaga, adaugand ca prefectul va stabili daca decizia de demitere a lui Oprisan este corecta.

Ministrul democrat a mai spus ca nu este adeptul "schimbarii regulilor jocului in timpul jocului", adaugand ca nu stie daca au fost indeplinite conditiile pentru demiterea presedintelui CJ Vrancea.
Blaga a spus ca, dupa ce se va primi decizia de demitere a lui Oprisan, se va decide cenzurarea sau necenzurarea respectivei hotarari.

Verdictul tribunalului - voturi nule

Marian Oprisan a sustinut ca sedinta convocata de consilierii PNL, PD si PC este ilegala si "este lovita de nulitate absoluta", nefiind convocata prin dispozitia presedintelui Consiliului judetean.

Mai mult decat atat, el spune ca sapte dintre consilierii care au participat la sedinta au mandatele incetate deoarece au semnat declaratii de apartenenta politica la doua partide, situatie in care legea privind interzicerea migratiei politice prevede incetarea inainte de termen a mandatelor acelor consilieri.

Citeste si:

Tribunalul Judetean Vrancea a admis solicitarea PSD de incetare a mandatelor a sase din cei sapte consilieri PSD Vrancea, care au trecut de la PSD la PNL si PD si care se numara printre cei ce au votat hotararea de inlocuire a lui Marian Oprisan de la sefia CJ.

Avocatul PSD, Alexandru Balan, a spus ca a solicitat ca instanta sa ia act de incetarea mandatelor retroactiv, adica de la data la care consilierii au depus declaratii de apartenenta politica in dublu exemplar. Faptul ca s-a dat castig de cauza PSD inseamna ca cei sase nu mai erau consilieri si nu mai aveau drept de vot, iar toate hotararile votate de ei de la data incetarii de drept sunt nule.

Liberalul Eduard Lambrino, noul presedinte al CJ Vrancea, a spus ca asteapta sa discute cu juristii pentru a vedea ce pasi va face in continuare. "Nu pot sa comentez hotararea instantei de judecata. Ramane sa ne consultam cu juristii nostri pentru a intelege decizia luata de instanta. Eu am o nelamurire legata de data cand inceteaza aceste mandate", a declarat el.

Complot sau "jocul de-a puterea"

Consilierii PNL, PD si PC Vrancea au decis, miercuri, intr-o sedinta extraordinara de Consiliu judetean, inlaturarea din functia de presedinte al institutiei a social-democratului Marian Oprisan.

Hotararea a primit votul a 22 din cei 33 de consilieri, de la sedinta lipsind consilierii PSD, care au invocat nelegalitatea constituirii sedintei. Cei 22 de consilieri au hotarat ca noul presedinte al Consiliului Judetean Vrancea sa fie consilierul PNL Eduard Lambrino.
In motivarea privind schimbarea lui Marian Oprisan se arata ca presedintele Consiliului judetean refuza in mod sistematic sa colaboreze cu consilierii judeteni.

Dezmintiri de la guvern

Biroul de Presa al Guvernului a dezmintit declaratia premierului Calin Popescu Tariceanu aparuta in "Romania Libera" , conform careia Palatul Victoria sustine ca Eduard Lambrino este noul presedinte al CJ Vrancea.

"Din punctul meu de vedere, care este si cel al Guvernului Romaniei, domnul Eduard Lambrino este noul presedinte ales democratic al Consiliului Judetean Vrancea", este declaratia atribuita lui Tariceanu de "Romania Libera".

Purtatorul de cuvant al guvernului a tinut sa precizeze ca premierul nu a formulat nici un punct de vedere in legatura cu situatia de la Vrancea.