Dupa participarea la lucrarile din cursul diminetii, presedintele Traian Basescu a fost prezent la conferinta de presa finala, alaturi de presedintele Frantei, Jacques Chirac, primul-ministru al Canadei, Stephen Harper, premierul provinciei Quebec - Canada, Jean Charest, secretarul general al Organizatiei Internationale a Francofoniei (OIF), Abdou Diouf. Presedintele Traian Basescu i-a asigurat, joi seara, pe sefii de stat si de guvern prezenti la Sommet-ul Francofoniei ca Romania va incerca sa promoveze valorile organizatiei in cei doi ani in care va detine presedintia OIF.

Sefii de stat si de guvern prezenti la Sommet al Francofoniei de la Bucuresti au analizat, ieri dimineata, situatia politica internationala, in cadrul unei reuniuni care a avut loc cu usile inchise.
In cadrul sesiunii plenare a Sommet-ului Francofoniei de la Bucuresti, care s-a desfasoarat cu usile inchise, senegalezul Abdou Diouf a fost reales, ieri, in functia de secretar general al Francofoniei.

Candidatura fostului presedinte senegalez a fost singura inregistrata. Diouf a obtinut primul mandat de secretar general al OIF in cadrul Sommet-ului Francofoniei de la Beirut, din anul 2002. El i-a succedat atunci in functie lui Boutros Boutros Gali, fost secretar general al ONU.

De asemenea, sefii de stat si de guvern au adoptat "Declaratia de la Bucuresti" si au fixat data si locul desfasurarii celui de-al XII-lea Sommet al Francofoniei, doptand si sinteza raportului Sommet-ului si a rezolutiilor.

Reuniunea la nivel inalt a fost urmata de conferinta finala de presa la care au participat presedintele Traian Basescu, presedintele Frantei, Jacques Chirac, primul-ministru al Canadei, primul-ministru al provinciei canadiene Quebec si secretarul general al Francofoniei.

Sotiile sefilor de delegatii prezente la reuniunea la nivel inalt au vizitat ieri Muzeul National de Arta a Romaniei si "Bucharest Francophone".

Imaginea transmisa lumii de Sommet-ul de la Bucuresti nu are pret

Citeste si:

Presedintii Romaniei si Frantei, Traian Basescu si Jacques Chirac, considera ca organizarea Sommetului Francofoniei la Bucuresti reprezinta un lucru foarte important, care nu poate fi cuantificat. "Acest sommet a permis sa se transmita lumii intregi o imagine asupra Romaniei care nu are pret", a spus seful statului francez, in conferinta finala de presa a reuniunii.

Presedintele Traian Basescu a evidentiat faptul ca, simpla prezenta la Bucuresti a celor aproape 60 de reprezentanti ai tarilor vorbitoare de limba franceza, este un lucru foarte important in politica globala.
Intrebat ce avantaje a adus Romaniei aceasta reuniune la nivel inalt, Traian Basescu a spus ca, pentru tara noastra si pentru autoritatile de la Bucuresti, a fost "o onoare sa organizeze un eveniment politic de o asemenea anvergura". "Onoarea nu ne-o masuram decat acum cand toate delegatiile au tinut sa multumeasca Romaniei pentru ospitalitate si sa felicite tara noastra pentru organizarea evenimentului", a subliniat Traian Basescu.

El a evidentiat ca Sommetul Francofoniei a fost si un test pentru Romania in a-si masura capacitatea pentru organizarea si pe viitor a unor astfel de reuniuni, de aici inainte Romania fiind indreptatita sa isi doreasca acest lucru. "Romania a beneficiat de o vizibilitate in aceste zile, vizibilitate pe care o da si prezenta presei straine in numar atat de mare la Bucuresti", a declarat seful statului roman.

Presedintele si-a manifestat convingerea ca jurnalistii care nu vazusera pana acum capitala Romaniei "vor pleca de aici cu o imagine reala" asupra tarii noastre. "Astfel de avantaje nu au pret si nu pot fi cuantificate in bani", a precizat Traian Basescu, aratand ca, in aceste zile, in foarte multe locuri de pe aceasta planeta a fost indusa o imagine pozitiva asupra tarii noastre.

In opinia presedintelui Frantei, Jacques Chirac, raspunsul la intrebarea despre avantajele acestui sommet este foarte simplu: "A permis sa se dea lumii intregi o imagine asupra Romaniei care nu are pret".

Primul-ministru al Canadei, Stephen Harper, a vorbit despre vizibilitatea Romaniei in lume, prin intermediul acestei reuniuni. El a explicat ca a mai vizitat Bucurestiul cu ani in urma si, acum, a putut sa constate progresele facute in ultimii ani de Romania.