Premierul Tariceanu a anuntat ca a primit de la presedintele Comisiei Europene, Josť Manuel Durao Barroso, o scrisoare prin care il anunta ca poate demara procedurile privind desemnarea unui comisar european. Saptaminile urmatoare, Guvernul roman va face propunerea de candidat. Alegerea persoanei intra in atributiile premierului, dar Tariceanu a dat de inteles ca va avea consultari in Coalitie.

Dupa desemnarea persoanei, Comisia decide daca aceasta este potrivita postului. Ulterior, Comisia ii desemneaza un portofoliu, iar apoi candidatul e audiat in Parlamentul European. Legislativul european anuntase ieri ca audierile ar putea avea loc pe 27-28 noiembrie. Dupa audieri, urmeaza votul in Parlamentul European, care ar putea avea loc, cel mai probabil, inainte de Craciun, dar si pe 4 sau 9 ianuarie.

Portofolii

Citeste si:

Chiar daca, teoretic, procedura de numire a comisarului prevede intii alegerea persoanei, si apoi a portofoliului, in cazul de fata, cele doua se vor negocia in paralel. Varianta sustinuta de surse apropiate Comisiei in ceea ce priveste noile portofolii arata ca, cel mai probabil, pentru cei doi noi comisari, roman si bulgar, vor fi desprinse doua domenii din portofoliile comisarilor Franco Frattini si Markos Kyprianou, din domeniile justitie si afaceri interne, respectiv sanatate si protectia consumatorului.

Mult timp, semnalele transmise de Comisie au constat intr-un sprijin important pentru o eventuala candidatura a Monicai Macovei, dar se pare ca, in ultima vreme, Comisia ar prefera ca doamna Macovei sa ramina la Bucuresti, pentru a continua reforma in domeniul justitiei, arata Euractiv.