Un astfel de derby nu putea fi lipsit de foarte binecunoscutele lupte dintre suporterii celor doua grupari, insa ceea ce s-a intamplat miercuri seara a depasit orice imaginatie. Totul a inceput in minutul 70 al partidei Dinamo - Steaua, si nu din cauza arbitrajului lui Corpodean, ci din cauza fortelor de ordine, care nu au fost foarte vigilente, in momentul in care doi sustinatori ai "cainilor" au incercat sa fure un banner al "ros-albastrilor". Raspunsul pagubitilor a fost unul destul de violent, acestia ajungand pe gardul ce desparte tribuna de gazon, moment in care jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i calma pe fanii furiosi, care s-au refugiat pe ultimele randuri ale sectorului unde erau amplasati.

Actiune premeditata?

Tratamentul la care au fost supusi suporterii stelisti dupa iesirea din stadionul Dinamo ne duce foarte usor cu gandul la ceea ce s-a intamplat in decembrie 89 sau in timpul mineriadelor. Jandarmii, forte de mentinere a ordinii publice, loveau in stanga si-n dreapta, fara sa se gandeasca macar o clipa ca datoria lor este sa-i apere pe cetateni. Strategia cu care jandarmii au actionat pentru "escortarea" stelistilor in afara zonei Stefan cel Mare l-a facut pe Mihai Stoica sa spuna ca actiunea fortelor de ordine a fost premeditata. Cordonul de jandarmi din fata grupului de suporteri ii indemnau pe acestia sa se opreasca, pentru a-i grupa, in vreme ce fortele de ordine din spatele fanilor le ordonau acestora sa inainteze.

In aceste conditii, nu a fost nevoie decat de o singura "evadare" prin barajul de jandarmi si Bd. Stefan cel Mare a devenit un infern pentru cei prezenti in zona, fie ei suporteri sau simpli trecatori, barbati, femei sau copii. Stelistii n-aveau unde fugi - in fata jandarmi, in spate la fel, in stanga si-n dreapta dinamovisti care abia asteptau sa puna mana pe un rival. Fortele de mentinere a ordinii au lovit fara a discerne in absolut orice persoana le-a iesit in cale, barbat sau femeie, in picioare sau cazut la pamant. Efectul busculadei a fost calcarea in picioare a peste o suta de suporteri. Aceasta s-a datorat si faptului ca in aceste momente jandarmii din fata coloanei au facut un baraj care nu le-a permis suporterilor sa se deplaseze spre Piata Victoriei.

Citeste si:

Colonelul Daniel Georgescu, comandantul DGJMB, a precizat ca, pana in prezent, s-a constatat ca aproximativ doi-trei jandarmi au actionat ilegal insa in urma analizarii tuturor inregistrarilor video vor fi sesizate organele in drept pentru a decide daca s-au comis abuzuri si pentru a lua masurile care se impun in asemenea cazuri. Jandarmii care vor fi gasiti vinovati vor fi sanctionati administrativ si vor fi trimisi in fata Consiliului de judecata.

Cifrele razboiului

24 de fani ai Stelei au avut nevoie de ingrijiri medicale, pe care le-au primit la Spitalul Universitar si la Spitalul de Urgenta. Suporterii dinamovisti care au incercat sa fure banner-ul stelistilor au fost amendati cu o suma totala de 7.750 de lei. Desi suporterii "ros-albastri" au fost batuti cu bestialitate de jandarmi, dupa meci nu s-a efectuat nici o retinere.

Luptele dintre suporteri si fortele de ordine au inceput la ora 19.00, de aceasta data in centrul atentiei fiind fanii dinamovisti. Acestia s-au incaierat cu jandarmii, folosind ca arme pietre, caramizi si alte corpuri contondente, avariind trei masini din dotarea Politiei sectorului 2.