Pana in prezent au confirmat participarea 36 de sefi de stat si de guvern, inclusiv din Liban, 40 de ministri de externe, peste 1.500 de delegati. Oaspetii au inceput deja sa soseasca la Bucuresti, a anuntat secretarul de stat in MAE, Cristian Preda. Pentru cel mai mare eveniment la nivel inalt gazduit vreodata de tara noastra au muncit peste 17.000 de romani, iar cheltuielile se ridica la noua milioane de euro, la care se adauga contributii din partea guvernelor Frantei, Canadei si Elvetiei.

Deschiderea oficiala a sommet-ului va avea loc joia viitoare, cu discursurile presedintilor Traian Basescu, Jacques Chirac si al sefului CE, Jose Manuel Barroso. Agenda reuniunii la nivel inalt cuprinde primirea de noi membri, statutul Organizatiei Internationale a Francofoniei (OIF), modificarea contributiilor financiare ale statelor membre. In prezent, Romania contribuie cu 55.000 de euro, dar aceasta suma va creste treptat in urmatorii ani. Spre comparatie, Franta plateste 11 milioane de euro, iar Belgia trei milioane de euro. Va fi adoptat un document final - Declaratia de la Bucuresti - si va fi ales un nou secretar general al organizatiei.

Primele doamne, intalnire cu elevii si cu sportivii


De sotiile liderilor OIF se va ocupa sotia presedintelui Basescu, Maria, care le va oferi un dejun la Hotel Intercontinental. Primele doamne vor participa la ceremonia de deschidere a sommet-ului, vor avea intalniri cu elevii scolii Centrale si cu gloriile sportive ale Romanei si vor vizita Muzeul National de Arta.Presedintele Basescu va fi prezent la deschiderea seriei de concerte din Piata Revolutiei, sambata seara, iar premierul Calin Popescu Tariceanu va da startul, duminica, impreuna cu secretarul general al OIF, Abdou Diouf, la cel de-al saselea raliu umanitar Bucuresti-Dakar, la care participa anul acesta circa 15 voluntari, francezi si romani. Ca si in anii precedenti, dupa raliu, masinile vor fi oferite serviciilor sociale senegaleze.

Citeste si:

"Burghezul gentilom", cu personaje romanizate

Alte manifestari culturale de marca vor fi prilejuite de aceasta reuniune a francofoniei. Duminica va fi decernat Premiul celor Cinci Continente.

Laureata pe anul 2006 este romanciera Anada Devi, din insulele Mauritius pentru romanul sau "Eve de ses decombres". Fiindca una din principalele teme ale celui de-al 11-lea Sommet al Francofoniei priveste "noile tehnologii ale comunicarii", un "covor numeric interactiv" supranumit "Miscare, Vorbire" va fi instalat in aer liber in centrul vechi al Bucurestiului. Tinerii vor putea sa imbine imagini video, scrieri, cuvinte si sunete si sa creeze astfel "o tesatura multiculturala de sonoritati si ritmuri".
Acest proiect s-a bucurat de un mare succes la Paris. Bucurestenii mai sunt asteptati la Teatrul National, unde vor putea viziona spectacolul "Burghezul gentilom" cu personajele romanizate.