Zvonul potrivit caruia Adrian Mutu a fost implicat intr-un scandal la Constanta - inaintea meciului de simbata trecuta cu Bulgaria - circula intens de citeva zile, dar putini stiau ca afacerea, de fapt, era mult mai odioasa. O cearta - aparent banala - pe o terasa aleasa, din superstitie, de catre jucatori - s-a transformat, ulterior, intr-o vendetta, cu implicarea unor interlopi din zona, dar mai ales a internationalului roman.

Absolut halucinant, Mutu s-ar fi razbunat pe individ, pentru ca acesta din urma a avut tupeul sa-l injure, punind niste apropiati sa-l "convoace" in camera sa de hotel (unde se afla, atentie!, cantonamentul nationalei), si recurgind apoi la violente greu de imaginat. Presupusa victima, Gigi Grosu (30 de ani), chelner la un restaurant constantean, a refuzat sa acorde amanunte despre cosmarul prin care a trecut, marginindu-se la o simpla declaratie data Politiei Constanta. Desi prezenta tricolorilor la localul "New Safari" a fost inregistrata marti, 29 august, politia precizeaza ca - in conformitate cu cele relatate de victima - altercatia a avut loc doua zile mai tirziu.

Ieri, Grosu a precizat ca nu vrea sa mai spuna nimic, temindu-se de interlopii din oras. In timp ce Mutu declara - sigur pe el - ca altercatia cu Grosu s-a sfirsit la restaurant, selectionerul Piturca da o alta turnura scandalului, afirmind ca respectivul chelner a ajuns, totusi, in camera lui Mutu de la hotel.

Afacerea este complicata pentru ca, in primul rind, Gigi Grosu este decis sa nu depuna plingere penala, in ciuda acuzatiilor grave scrise in declaratie. Sint zvonuri cum ca Mutu l-ar fi lovit pe Grosu cu salbaticie - unii spun ca a folosit o bara metalica infasurata intr-un prosop, altii ca Mutu avea prosopul infasurat pe mina - insa cert este ca, pe Gigi Grosu l-a cuprins frica, chiar groaza - vezi pasul inapoi facut de constantean. Un amanunt interesant, pe care probabil "7plus" il prezinta in exclusivitate, este acela ca, in noaptea cu pricina, scapat la un moment dat de sub tirul loviturilor, Grosu a vrut sa se sinucida, incercind sa se arunce de la etaj.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.