Durere grea, ca de plumb. Dincolo de lacrimi, in suflet, un plans care nu se mai termina. Regizorul Cristian Nemescu si inginerul de sunet Andrei Toncu au ramas prieteni in eternitate. Dar adevaratul mormant al celor disparuti e in inima celor vii. Ultimul cadru alb-negru din viata lor va ramane mereu inregistrat in memoria familiei - o mare de crini albi, peste doua sicrie amortite, un furnicar de vesminte negre ratacind ca niste naluci prin biserica rece, sa spuna un ultim "Pe curand!". Un om a avut in maini viata a trei tineri si n-a stiut s-o respecte. Un accident de masina, cutremurator, care lasa in urma nostalgia unor cariere neimplinite si drama unor iubiri neduse pana la capat.

La Biserica Stavropoleos din vechiul Bucuresti al Lipscanilor, un cor de studenti la Teologie a ridicat in ceruri un suflet de 27 de ani si altul de 28. Cristian Nemescu si Andrei Toncu vor face, alaturi de taximetristul Radu Arustei, student la Teologie si Istoria Religiilor, ultima cursa spre Paradis. Dupa slujba de la Stavropoleos, intr-o tacere traversata de dureri ascutite, trei prieteni au spus cateva cuvinte despre cei disparuti - Cristi, un profesionist desavarsit care detesta mediocritatea, si Andrei, un optimist molipsitor, motor de solutii pentru problemele tuturor.