Armata iraniana a deschis focul asupra unei platforme romanesti de foraj maritim, ceea ce, conform legislatiei internationale, este un motiv de a declara razboi

Fortele armate iraniene au ocupat ieri, sub amenintarea armelor, o platforma romaneasca de foraj. Tehnic, gestul e un act de razboi. Diplomatii incearca depasirea crizei.

Platforma petroliera romaneasca Orizont, care executa lucrari de foraj in Golful Persic, a fost atacata cu arme automate de armata iraniana, avariata, si, ulterior, ocupata, iar cei 27 de lucratori, dintre care 20 sint romani, au fost sechestrati, potrivit unui anunt facut de firma Grup Servicii Petroliere (GSP), proprietarul platformei.

Potrivit primelor informatii oferite de purtatorul de cuvint al GSP, Radu Petrescu, atacul a fost declansat de pe un vas militar iranian. Ulterior, compania a revenit, spunind ca atacul a fost declansat dintr-un elicopter iranian. Atacul a inceput la 9.15 (ora Romaniei), iar la 9.45 platforma era deja ocupata de militari iranieni. Initial, angajatii companiei au fost strinsi pe heliportul platformei si tinuti acolo sub amenintarea armelor, potrivit consulului Romaniei la Teheran. Ulterior, conform purtatorului de cuvint al Presedintiei de la Bucuresti, li s-a permis sa manince si sa aiba acces la statia radio. In jurul orei 17.00, potrivit lui Radu Petrescu, militarii, 20 la numar, au parasit platforma si au lasat in locul lor trei politisti inarmati, iar muncitorii de pe platforma si-au recapatat totala libertate de miscare.

Fara parte in contract

In baza unui contract incheiat in 2004 de catre Petrom (fostul proprietar al platformei) cu firma Oriental Oil din Dubai si preluat de GSP, platforma executa lucrari de foraj in apele teritoriale iraniene, beneficiarul fiind compania din Dubai. Saptamina trecuta, GSP si-a retras din apele iraniene intr-un port din Emiratele Arabe o alta platforma de foraj, Fortuna, lucru care a stirnit furia oficialilor de la Teheran. La mijloc este un diferend comercial, care ieri-dimineata a degenerat, desi Iranul nu are, din punct de vedere contractual, nici un rol in poveste.

Subcontractari cu risc

GSP a mostenit de la Petrom contractul cu firma din Dubai, care implica cele doua platforme, o data cu achizitia tuturor celor sase platforme mobile, de la sfirsitul anului trecut. Firma araba nu a mai onorat insa platile, asa ca GSP a anuntat ca a reziliat contractul si ca o va actiona in instanta pentru plata a 17 milioane de dolari, la Curtea de Arbitraj de la Paris.

Patronul firmei romanesti, Gabriel Comanescu, spune insa ca Oriental Oil din Dubai ar fi inchiriat, ilegal, platformele catre firmele iraniene Oriental Oil Kish si Petroiran, fara insa sa anunte firma romana. GSP a scos, cu un vas romanesc, prima platforma din apele iraniene, dupa ce a obtinut o decizie a justitiei din aceasta tara, si a trimis-o in Emirate.

Imediat, oficialii Petroiran (firma de stat) au spus ca s-a facut o ilegalitate si au solicitat Emiratelor sa intreprinda toate diligentele pentru ca platforma sa se intoarca, sustinind ca a fost vorba despre o deturnare. Fortuna a ramas in portul din Emirate.

GSP s-a adresat justitiei iraniene cerind si deplasarea celei de-a doua platforme, dar, de data asta, sentinta nu a mai fost pozitiva. Cei de la GSP spun ca n-au incercat in nici un fel sa miste ieri platforma, fara avizul autoritatilor de la Teheran.

Pe de alta parte, un oficial al companiei din Dubai a declarat, pentru Reuters, ca romanii au decis sa mute ambele platforme inainte de solutionarea litigiului de la Paris si ca un tribunal iranian a solicitat ca platformele sa nu fie miscate. El a recunoscut insa ca a subcontractat cele doua platforme unei firme iraniene.

Iranienii ii acuza pe romani

"Operatorul roman al platformei petroliere aflate in apele teritoriale iraniene nu a respectat procedura impusa de contract", sustine un oficial iranian, citat de Dow Jones Newswires, arata agentia NewsIn. "Avem anumite proceduri in ceea ce priveste contractele si se pare ca aceste prevederi nu au fost respectate", a declarat oficialul, sub protectia anonimatului.

Ahmadinejad zice

Presedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a suspendat in 2005 activitatile din Iran ale firmei Oriental Oil Kish, motivind probleme de coruptie si legaturi cu firma americana Halliburton Co. Compania Halliburton a fost implicata in ultimii ani in numeroase scandaluri in legatura cu unele contracte obtinute in Irak, in conditiile in care actualul vicepresedinte american Dick Cheney a fost presedintele Consiliului de Administratie al acestei companii.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.