Conform unui barometru de opinie realizat de Agentia pentu Strategii Guvernamentale, majoritatea celor care au nevoie de medicamente sau de tratament in spitale sunt nemultumiti, fie de serviciile oferite, fie de faptul ca trebuie sa dea bani sa-si rezolve problemele

Aproape jumatate dintre cei 1500 de intevievati spun ca au avut nevoie de medicamente compensate si gratuite si nu au fost multumiti de modul cum acestea au fost furnizate, sau pentru faptul ca daca au avut nevoie de ele la jumatatea lunii nu au mai avut de unde sa le ia.

Cozile la farmacii, de pilda, au devenit de nesuportat pentru bolnavi, la fel si aglomeratia de la cabinetele medicale. 40% dintre bolnavi spun ca au dat bani, cadouri sau alte servicii medicilor, jumatate dintre ei sustinand ca au fost nevoiti sa faca acest lucru, fie pentru a fi bagati in seama, fie pentru a primi ingrijiri mai bune.

O radiografie a coruptiei institutionale

Barometrul de opinie se refera si la alte domenii, cum ar fi coruptia. Nici la acest capitol situatia nu este buna, caci, potrivit studiului, aproape 50% dintre oameni considera ca in actualul mandat coruptia a ramas la fel ca si in anii anteriori, ba chiar 24% spun ca, in unele domenii, coruptia a crescut.

Se poate vorbi aici de doua feluri de coruptie: coruptia mare si coruptia mica. La capitolul coruptie mare, in top, in perceptia oamenilor, sunt parlamentarii, urmeaza oamenii de afaceri, politistii, ministrii si functionarii din guvern si ministere. Ziaristii si profesorii raman cei mai putin susceptibili de a fi corupti.

Seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, Alfred Bulai, spune ca e vorba doar de o perceptie a publicului care nu cunoaste mecanismul de combatere a coruptiei.

Studiul remarca, referitor la coruptia de mai mica amploare, ca multi dintre cei care au raaspuns sondajului recunosc ca dau spaga la politie, la scoala, la tribunal, la medic si chiar la biserica.

Peste 50% dintre intervievati au spus ca atunci cand au apelat la preot au platit, insa, cei mai multi nu au primit nici o chitanta.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.