Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ieri, recursul declarat de avocatii lui Gregorian Bivolaru, prin care se cerea incetarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa, pe numele acestuia. Decizia magistratilor din Alba Iulia mentine masura arestarii preventive dispuse de Tribunalul Sibiu, urmand ca mandatul sa fie pus in aplicare dupa extradarea lui Gregorian Bivolaru si intoarcerea acestuia in tara.

Liderul spiritual al Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA) a fost arestat, in martie 2004, sub acuzatia ca a intretinut relatii si perversiuni sexuale cu Madalina Dumitru, folosindu-se de influenta pe care o avea asupra adolescentei, in calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost insa eliberat din arest dupa ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a constatat ca emiterea mandatului a fost facuta de o instanta necompetenta.

Procesul lui Bivolaru a fost stramutat la Sibiu in luna februarie 2005, la cererea aparatorilor liderului MISA. La sedinta din 11 iulie, instanta Tribunalului Sibiu a audiat mai multi martori, printre care si tinere pe care Bivolaru le-ar fi corupt, una recunoscand faptul ca si-a inceput viata sexuala cu guru la varsta de 15 ani. Tot in iulie 2005, procesul lui Bivolaru a fost suspendat, instanta admitand o sesizare a avocatilor acestuia referitoare la neconstitutionalitatea unor articole din legea speciala privind traficul de persoane.

Profitand de suspendare, desi pe numele lui exista o interdictie de a parasi tara, Bivolaru a iesit din Romania, fiind retinut la Malmo, in Suedia. Ulterior, el a obtinut statut de azilant.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.