Schema afacerii terenurilor de valoare din Baneasa arata cam asa: Florom, societatea care a cumparat creanta Pomicola, l-a reclamat pe Becali la DNA. Latifundiarul face presiuni la Primarie pentru cele 27 de hectare, dar, mai nou, si asupra unui personaj deja cunoscut: Iulian Capatana, "asasinul" duzilor de la Sericarm.

Tavalugul a fost pornit, se pare, de Gigi Becali. Vestea ca el este pe punctul de a revendica 27 de hectare obtinute dupa cumpararea unor drepturi litigioase a declansat isteria reclamatiilor la DNA. Primul pas a fost facut de Florom Prodimpex, cumparatorul creantei Statiunii de Cercetare si Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa. In calitatea sa de reclamant, aceasta firma a luat "in colimator" cateva institutii abilitate: Primaria Sectorului 1, Agentia Domeniilor Statului (ADS), Ministerul Agriculturii. Si asta in conditiile in care firma detine un act de garantie cu un bun al statului.

"Am trimis o sesizare la DNA. Aceasta se refera atat la Gigi Becali, cat si la Primaria Sectorului 1. Daca cei abilitati vor retroceda pamantul cu care statiunea si-a garantat practic imprumutul facut la acea vreme la Banckoop, ne vom afla in fata unei situatii de neconceput", sustine avocatul Florom.