Noul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a anuntat ca domeniul pe care l-a preluat se afla intr-o situatie grava: nici un kilometru de autostrada in ultimii doi ani, contracte prost incheiate si lucrari nefinalizate la termen. In plus, desi a preluat functia de mai putin de o luna, ministrul trebuie sa raspunda unor acuzatii privind organizarea licitatiei pentru repararea autostrazii Bucuresti-Pitesti.

Licitatia a fost castigata de firma Euroconstruct al carei proprietar este un apropiat al presedintelui Traian Basescu.

Noul ministru si tema "grelei mosteniri"

Nici una dintre firmele care au castigat licitatii pentru repararea sau construirea vreunui tronson de autostrada nu si-a respectat termenele de executie.

Iar intarzierile nu sunt mai mici de un an de zile. Conform contractelor, insa, penalizarile pe care ar urma sa le plateasca o firma pentru nerespectarea termenelor sunt infime, ajungand la maximum 1% pe an din valoarea totala a contractului - spune noul ministru al transporturilor, Radu Berceanu.

Ministrul Berceanu a incercat sa explice si de ce in ultimii doi ani de la preluarea puterii de catre guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu nu s-a dat in folosinta nici un kilometru de autostrada.

Citeste si:

El a precizat ca multe din drumurile construite in timpul guvernului PSD au fost proiecte pregatite de Traian Basescu, pe vremea cand acesta a fost ministrul transporturilor. "Ar fi fost bine daca asemenea pregatiri se faceau in continuare", a explicat noul ministru.

Unul dintre contractele a carui legalitate a fost pusa sub semnul intrebarii chiar de catre Comisia Europeana este cel privind realizarea de catre compania americana Bechtel a autostrazii Brasov-Bors.

In acest caz, fosta guvernare a fost acuzata ca a acordat contractul prin incredintare directa, deci fara organizarea unei licitatii. Ministrul Berceanu a explicat ca au fost "probleme enorme de readucere la zi a contractului" si a promis ca va urmari personal bunul mers al lucrarilor.

In legatura cu sesizarile aparute in presa privind corectitudinea licitatiei pentru repararea autostrazii Bucuresti-Pitesti, licitatie castigata de firma unui apropiat al presedintelui Traian Basescu - e vorba de prorietarul restaurantului Golden Blitz - ministrul Berceanu a precizat ca, daca va primi o contestatie, o comisie va reanaliza modul in care s-a desfasurat licitatia.

Romania mai are teoretic cateva luni pana la intrarea in Uniunea Europeana, dar este una tarile cu cei mai putin kilometri de autostrada, aproximativ 300. Cea mai mare parte dintre cei aflati pe autostrada Bucuresti-Pitesti au fost reparati de mai multe ori in ultimii ani din cauza lucrarilor proaste.