Celebrul si, deopotriva, controversatul Stelian Ogica s-a decis. Giurgiuveanul de 38 de ani vrea sa lase totul in urma in tara si sa o ia de la capat in Italia, unde s-a mutat alaturi de marea lui dragoste, o balerina de origine slovaca. Mai mult, din cauza "politelor" pe care spune ca le-a tot platit pe plaiuri mioritice, impatimitul jucator la Loto vrea sa mearga pana acolo incat sa ceara azil politic in "Cizma".


Chiar daca este in plin proces cu Valerica Dabu, procurorul pe care il acuza ca in 2001 a sustras probe din dosarul "Loto", Ogica a decis sa faca un pas decisiv pentru viata lui. S-a mutat in Italia, la Lago di Garda - statiunea preferata a miliardarilor din Italia - acolo unde, in urma cu ceva timp, a cunoscut iubirea vietii sale, o tanara balerina dupa care i s-au aprins calcaiele.

In Romania vine doar cand este chemat in instanta si sta maximum o saptamana, timp pe care si-l petrece cu fratii sai, dar si cu Gabi Dragan, prietenul sau cel mai bun care, la cei 20 de ani ai sai, are in maini destinele unui hotel din Mihailesti, Giurgiu. De altfel, pe perioada in care Stelian a stat in tara, Gabi si-a pus automobilul decapotabil la dispozitia prietenului sau. "Cat stau pe acasa merg de colo - colo cu decapotabila. Sa ma vada bine lumea, sa ma tina minte, ca cine stie cand mai vin acasa", glumeste impatimitul jucator.