In aceste conditii, procesul FNI ajunge in acelasi stadiu ca si acum trei ani, atunci cand procurorii au finalizat ancheta. Procesul FNI a inceput acum 6 ani, urmarirea penala si judecarea cazului reprezentand, de departe, cel mai complex proces din istoria Romaniei. In dosarul FNI au fost citate aproximativ 130 de mii de persoane. Pe langa condamnarile grele acordate inculpatilor, Tribunalul Bucuresti a decis despagubirea civila a peste 128 de mii de investitori FNI. Nici una din parti nu s-a declarat insa multumita de sentinta Tribunalui si au atacat decizia la Curtea de Apel.

Curtea de Apel Bucuresti a admis ieri apelurile in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii (FNI) si a casat sentintele date anterior de Tribunalul Bucuresti, hotarand trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta inferioara. Prin aceasta decizie, Ioana Maria Vlas scapa de o condamnare la 20 de ani in acest dosar. In dosarul privind prabusirea FNI, Parchetul General, partile civile, cei 13 condamnati si peste 2.000 de pagubiti FNI au formulat apeluri impotriva hotararii luate in 2005 de Tribunalul Bucuresti. Pe 29 mai 2006, partile implicate in proces au expus in fata judecatorilor, timp de zece ore, motivele pentru care au facut apel, fiind audiati si reprezentantii pagubitilor FNI.

Procurorul de sedinta a declarat ca Parchetul nu este de acord cu sentinta data in cazul fostului presedinte al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Stefan Boboc, si a fostului comisar CNVM, Cezara Cecilia Bebis, condamnati la trei ani cu suspendare, solicitand desfiintarea in parte a sentintei si rejudecarea cauzei. Avocatul Mariei Vlas a sustinut ca aceasta nu a beneficiat de o aparare calificata, fiind asistata in timpul procesului de avocati din oficiu.

Citeste si:

De asemenea, avocatul a cerut schimbarea incadrarii faptelor din inselaciune in gestiune frauduloasa si reducerea pedepsei pe care Vlas a primit-o, pe motiv ca prejudiciul ar fi cu mult mai mic decat a stabilit instanta inferioara. Totodata, el a cerut inculparea lui Sorin Ovidiu Vantu in acest dosar. La randul sau, Ioana Maria Vlas l-a indicat pe Sorin Ovidiu Vantu drept principalul vinovat pentru prabusirea fondului.
In octombrie 2005, instanta Tribunalului Bucuresti a dat sentinta in dosarul FNI.

Potrivit acesteia, Ioana Maria Vlas, fost presedinte al societatii SOV Invest, a fost condamnata la 20 de ani de inchisoare pentru inselaciune, Nicolae Popa, fost director executiv al societatii, la 24 de ani, fostul director economic, Mihaela Sima, a primit cinci ani, iar fostii membri ai Consiliului de Administratie al societatii, Gavril Batran si Ioan Dita, au primit cate sase ani. Celelalte condamnari au fost: fostul presedinte al SOV Invest, Marian Petrescu - opt ani; cenzorul extern independent, Andrei Marius - sase ani; fostul presedinte al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Stefan Boboc - trei ani; fostul comisar CNVM Cezara Cecilia Bebis - trei ani si fostii membri ai Consiliului de Incredere al FNI, Gheorghe Negura - cinci ani, Muscel Ionescu si Mircea Ianculescu - patru ani, Mircea Costescu - patru ani. Instanta a obligat inculpatii sa plateasca despagubiri, impreuna cu partile responsabile civilmente - societatile Gelsor, Sov Invest, CEC Valori Mobiliare CENTROCOOP, CNVM si AVAS, catre 1.250 de parti civile constituite in aceasta calitate procesuala pe parcursul urmaririi penale, cat si in faza cercetarii judecatoresti.

Dosarul FNI este unul dintre cele mai complexe cauze solutionate de magistratii romani, numai sentinta avand peste 6.200 de pagini, incluzand 13 inculpati, 260.000 de parti vatamate si un prejudiciu total de 3,944 de miliarde de lei vechi.FNI a luat fiinta la 17 august 1995, fiind administrat de firma SOV Invest. Prabusirea FNI, in mai 2000, a afectat aproape 300.000 de investitori, generand un scandal cu efecte sociale, economice si politice in a carui solutionare au fost implicate, la diferite momente, Justitia, Politia, Parchetul, institutiile financiare si comisiile de abuzuri din Parlament.In mai 2000, pagubitii de la FNI au facut o plangere penala impotriva persoanelor vinovate de falimentarea Fondului, cerand recuperarea sumelor pe care le-au investit.