Afacerea de coruptie pe axa Bucuresti – Londra a fost confirmata ieri de autoritatile romane. Politia si Parchetul recunosc ca au primit cererea de asistenta judiciara din Marea Britanie intr-un caz de mare coruptie, legat de achizitionarea celor doua fregate "Regele Ferdinand" si "Regina Maria".

Afacerea comisioanelor secrete platite de catre firma britanica BAE Systems in cadrul contractului de modernizare a celor doua fregate second-hand achizitionate de Romania a pus pe jar lumea politica din Marea Britanie si Romania. Reamintim ca, in numarul de ieri, JN a prezentat, in exclusivitate in Romania, faptul ca omul de afaceri britanic Barry George, consilierul BAE Systems in afacerea fregatelor, si sotia sa, romanca Georgiana George, au fost arestati in cadrul unei operatiuni a Serious Fraud Office (SFO).

Agenta britanica investigheaza doua comisioane secrete, in va-loare totala de sapte milioane de lire sterline, platite de BAE catre sotii George si catre o alta persoana, presupusa a fi un inalt oficial roman. In acest context, trebuie mentionat ca, potrivit surselor noastre, SFO a confiscat documente din locuinta sotilor George, situata in exclusivistul cartier londonez Chelsea si a gasit suma de 25.000 de euro, cash, in acelasi loc. In cursul dupa-amiezii de ieri, SFO urma sa ceara in instanta confiscarea acestei sume, in baza unei Legi ce prevede confiscarea bunurilor si sumelor de bani obtinute din activitati criminale.

Ziarul "The Guardian" trateaza pe larg acest subiect, in editia de ieri, si mentioneaza ca ancheta initiata de autoritatile britanice vizeaza mai multe contracte incheiate de catre BAE cu diverse tari, in ultimii ani. Aceeasi publicatie insista pe faptul ca Marea Britanie a dat tot timpul lectii de anti-coruptie Romaniei si a trimis chiar consilieri specializati pe anticoruptie, pe langa Guvernul de la Bucuresti. Cu toate acestea, afacerea fregatelor pune intr-o lumina nefavorabila eforturile Albionului de a starpi coruptia de la Bucuresti.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.