Din ianuarie si pana acum s-a intocmit caietul de sarcini pentru licitatia care va avea loc in luna iulie. Afaceristii cu terenuri, amatori de chilipiruri, au inceput deja sa-si faca drumuri prin Snagov, in speranta ca vor prinde macar o halca din lotul pregatit de maritis.
Zona cunoscuta de localnici drept Snagov Parc a fost, pe vremuri, domeniu al familiei regale. Dupa '90, urmasii regelui au depus cereri de retrocedare pentru mai multe domenii din zona Snagovului, insa de Parc se pare ca au uitat. Cel putin asa sustin cei de la primarie. Pentru ca terenul are iesire la lac, aici a fost amenajat si un strand.
De cativa ani incoace, hectarele aflate inca in posesia primariei aduceau doar 8.000 de euro pe an la bugetul local. Un sereleu local a avut strandul in locatie de gestiune, iar din ceea ce producea peste vara dadea si primariei o parte. In ianuarie 2006, consilierii locali s-au gandit sa faca bani pe seama padurii. A fost data o hotarare de consiliu si in lunile urmatoare s-a lucrat la intocmirea caietului de sarcini, iar saptamana trecuta s-a aprobat documentul.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro