O poveste cu talc. In care e vorba de culisele afacerilor judiciare. Cine nu e curios sa-si bage nasul in asemenea culise? Numele oamenilor implicati nu sunt importante. Daca n-ar fi ei, ar fi altii in locul lor. Interesanta e reteta. De fapt, doar o secventa din lupta "gulerelor albe" cu justitia. Aceasta poveste s-a conturat in urma studierii unor surse mai mult sau mai putin discrete si in urma lecturii articolelor de presa, a stirilor de agentie si a scriptului unor emisiuni tv.

O multime de date si documente din dosarele instrumentate de procurori a vazut in ultimul timp lumina tiparului. Dosarele RAFO si Rompetrol sunt cele din care, bine stoarse, informatiile s-au scurs dintre coperti si s-au prelins afara din camera secretelor catre ochiul public. La prima vedere, elementul comun al celor doua dosare "sifonate" este ca ambele privesc marii actori de pe piata petrolului, aflati in mari clinciuri judiciare. Un element mai greu vizibil este ca filele zburatoare au parasit dosarele sub forma de xerocopii, in perioada cand acestea erau in lucru la Directia Nationala Anticoruptie. Al treilea element comun, inca si mai greu vizibil, este persoana procurorului Doana.

TINTE: BOTOS SI TIMOFTE

Sa vedem cum se leaga intre ele cele trei elemente:

Dosarele penale RAFO si Rompetrol sunt burdusite cu informatii furnizate de SRI. Ambele au poposit acum in curtea Parchetului General. Natural este ca subiectii dosarelor penale vad in Parchetul General si in SRI principalii inamici. Asadar, discreditarea celor doua institutii, o eventuala schimbare a conducerii lor cu una mai prietenoasa sau macar nu prea tenace ar fi tinta urmarita de subiectii celor doua dosare penale. Procurorul Vasile Doana este un instrument foarte potrivit cu scopurile urmarite de cele doua grupari. Aspiratia neimplinita la fotoliul de procuror general il face sa nu-l aiba la mate pe Botos, iar relatiile sale cu SRI sunt din cale afara de proaste.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.