La doi ani dupa tragedia de la Mihailesti, unde 18 oameni au murit intr-o explozie de proportii, zeci de oameni au fost evacuati din cauza unei cisterne pline cu 15.000 litri de butan, care s-a rasturnat, ieri dimineata, in centrul comunei Costesti

Imediat ce au observat scurgeri de combustibil printr-o supapa avariata, politistii din comuna au oprit traficul pe drumul, ce leaga Capitala de Moldova si au mers din casa in casa, pentru a-i trimite pe localnici intr-o zona sigura. Multi dintre sateni au fugit pe camp, in spatele gospodariilor, speriati ca s-ar putea produce o catastrofa asemanatoare cu cea de la Mihailesti, din 24 mai 2004.

Circulatia a fost intrerupta trei ore

Supapa defecta a fost reparata in mai putin de o ora. Circulatia a fost blocata, insa, pe artera europeana, mai bine de doua ore. La intrarile in comuna Costesti se formasera coloane de masini de peste trei kilometri lungime, pe ambele sensuri de mers. Dupa patru ore de la producerea accidentului, circulatia a fost intrerupta din nou pentru o ora. In aceasta perioada, doua macarale de mare tonaj au repus autocisterna pe roti. Vehiculul a pornit la cheie si a fost transferat pe un camp din apropiere, pentru a se realiza evacuarea butanului din cisterna avariata intr-un alt recipient.

Urme de franare

Soferul si insotitorul acestuia le-au declarat politistilor ca nu aveau viteza si ca au ajuns in sant dupa ce un autoturism ce venea din fata le-a taiat calea brusc. Pe de alta parte, soferul mergea cu viteza foarte mare, fapt dovedit de urmele lasate pe carosabil dupa franare.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.