Ministrul afacerilor externe Mihai-Razvan Ungureanu a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, la Sarajevo, ca raportul ce va fi prezentat de Comisia Europeana la 16 mai va avea un caracter foarte tehnic

"Raportul va fi foarte tehnic, nu va fi un document al carui ton sa fie grevat de interpretare subiectiva sau nuanta politica. Dar asta nu inseamna ca fiecare tara nu va fi tratata potrivit propriilor merite, Romania si Bulgaria nu vor fi caracterizate la pachet, se va specifica fara drept de interpretare colaterala ce a reusit si ce nu a reusit fiecare", a spus seful diplomatiei romane.

El a adaugat ca in raportul din 16 mai nu este neaparat necesar sa se sugereze data aderarii Romaniei si a Bulgariei, desi este posibil sa fie inclusa si o recomandare in acest sens. "Certitudinea absoluta asupra datei aderarii o vom avea la Consiliul European din iunie cand se va da o concluzie politica in acest sens", a precizat Mihai-Razvan Ungureanu.
Ministrul roman a mai afirmat ca "relatia dintre raportul Comisiei si decizia politica a Consiliului European trebuie privita cumva in analogie cu relatia dintre premisa si concluzie, nu ca o relatie de coordonare intre doua concluzii".

Declaratiile sefului MAE au fost facute in contextul in care in ultima perioada au aparut la Sofia, dar si la Bucuresti, o serie de speculatii cu privire la introducerea raportului de monitorizare a unei concluzii politice privitoare la amanarea aderarii Bulgariei pentru ianuarie 2008 si decuplarea acesteia de Romania, care ar primi o recomandare pentru aderarea la 1 ianuarie 2007.

Ministrul roman al afacerilor externe participa, la Sarajevo, la Conferinta Internationala cu tema "Bosnia si Hertegovina: De la Dayton spre Bruxelles", organizata de Clubul Politic Balcanic.
In aSteptarea raspunsului de la CNSAS

Ministrul afacerilor externe Mihai-Razvan Ungureanu a declarat ieri, la Sarajevo, ca spera ca CNSAS sa raspunda in cateva luni, si nu in cativa ani, cu privire la solicitarea de verificare a peste 200 de diplomati in legatura cu posibilitatea de a fi facut politie politica inainte de 1989. Conducerea MAE a adresat o solicitare in acest sens CNSAS in urma cu doua saptamani, iar ministrul Mihai-Razvan Ungureanu s-a intalnit vineri, cu presedintele Consiliului, Claudiu Secasiu, pentru a discuta acest subiect.

"Am stabilit un proiect de calendar care tine de capacitatile operationale ale CNSAS si de rapiditatea cu care la Consiliu revin raspunsuri la intrebarile adresate diferitelor institutii detinatoare de arhiva", a precizat Mihai-Razvan Ungureanu.El s-a declarat optimist in privinta sanselor solutionarii cat mai rapide a solicitarii transmise CNSAS pentru ca, in prezent, Consiliul are acces la o arhiva infinit mai mare decat in trecut.

Seful diplomatiei a subliniat ca, desi in urma cu un an a mai adresat o cerere similara fostului CNSAS, nu are informatii precise cu privire la faptul ca un anume ambasador, consul, director sau sef de serviciu din MAE sa fi colaborat cu fosta Securitate in desfasurarea activitatilor de politie politica.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.