Guvernul aplica un dublu standard cetatenilor romåni pentru ca, exact ce permite pensionarilor militari, interzice celor civili. Pe de o parte, da mina libera MApN in a acorda privilegii exagerate unor pensionari militari de lux, care cumuleaza pensia anticipata si salariul de functionari publici cu statut special. Pe de alta parte, interzice pensionarilor obisnuiti sa beneficieze si de pensie anticipata, si de un nou loc de munca

Legea prevede ca, in cazul civililor, pensia anticipata se suspenda automat, daca pensionarii se reangajeaza. Nu insa si daca este vorba despre fosti militari. Cu sprijinul Executivului, MApN mentine peste 400 de colonei si generali pensionari care beneficiaza si de pensie militara, si de salariu de civili, iar in conturi au sute de milioane de lei proveniti din platile compensatorii. Si nu doar ii mentine in sistem, dar continua sa reangajeze noi rezervisti, platiti din bugetul MApN, acelasi de unde-si primesc soldele si militarii activi ai armatei romåne. Desi am semnalat acest tratament discriminatoriu, dezvaluind rotitele intregului mecanism, nici MApN si nici Guvernul nu s-au aratat interesate in a stopa situatia.

Mai mult chiar, recent, o noua sarja de pensionari militari, abia iesiti la pensie in luna martie, a participat la concurs pentru a ramine practic in sistemul militar. Si au reusit. Pe aceleasi functii ocupate anterior ca ofiteri superiori, transformate intrun timp record in functii civile. In tot acest timp, milioane de pensionari civili se zbat la limita supravietuirii.

ARTIFICII DE PERSONAL

Conditia esentiala pentru integrarea Romåniei in structurile nordatlantice a fost reducerea drastica a efectivelor armatei, completata de profesionalizarea acesteia si inzestrarea cu tehnica moderna. Conform graficelor stabilite cu planificatorii NATO, efectivele armatei continua sa se micsoreze. Doar ca oficialii MApN isi fura singuri caciula: continua sa raporteze la NATO reducerea efectivelor armatei, dar se folosesc de un artificiu pentru ca o clica de pensionari privilegiati, generali si colonei in rezerva, sa nu paraseasca cu adevarat sistemul.

Mai mult, sa incaseze zeci de milioane de lei pe luna pensia militara, dar si salariul de functionari publici ai MApN, cumulind un venit cuprins intre 40 si 80 milioane de lei lunar. Prin aceasta metoda imorala, singurii care au de suferit sint de fapt militarii activi, a caror inzestrare lasa de dorit, invocindu-se tocmai fondurile insuficiente. Armata romåna numara in prezent circa 100.000 de persoane (aproximativ 80.000 militari si 20.000 civili). In citiva ani insa, efectivele trebuie sa ajunga la 60.000 militari si 15.000 de civili.

Din rapoartele intocmite catre planificatorii NATO reiese clar o continua micsorare a efectivelor militare (care au fost ani in urma de peste 300.000). Numarul civililor nu prezinta foarte mare importanta (nefiind considerati, practic, putere militara) in ochii strategilor militari ai Aliantei, dar continua sa creasca vazind cu ochii in MApN. Peste 400 dintre ofiterii superiori pensionati au fost reangajat i in MApN, in posturi civile, ca functionari publici. Desi, pe de o parte, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a dezavuat public aceasta practica, tot el a aprobat si semnat transformarea multor posturi militare in posturi civile.

O NOUA SARJA

In numarul din 30 martie prezentam, pe larg, situatia pensionarilor privilegiati ai MApN. Astazi, sintem in masura sa venim cu noi exemple, din Departamentul pentru Armamente, care se ocupa cu achizitiile de armament si tehnica militara. Unde, in total, zece la suta din personal este compus din fosti militari reangajati ca civili. Si unde, spun sursele consultate de noi, s-ar fi dat chiar tonul unor astfel de practici, prin persoana col. (r) Belgiu Nicolae, fost sef al Sectiei Cadre, actualmente sef de unitate militara (stat major si personal). Din 15 martie, in Departamentul pentru Armamente, s-a schimbat organigrama, pentru ca alte functii militare sa devina civile si sa-i absoarba pe alti citiva proaspat pensionari in luna martie. Este vorba despre general de brigada (r) Constantin Irimescu (fost sef directie Management- Resurse pentru Inzestrare, care a concurat pe postul de director al aceleiasi directii) si comandorul (r) Nicolae Suta (fost sef Directie Cercetare-Dezvoltare, concurent ca director civil al aceleiasi directii). Despre general de flotila aeriana (r) Dorel Bivolan, recent pensionat si el, sursele noastre spun ca intentioneaza sa participe la un concurs similar. Gen. (r) Irimescu a avut in 2004, pe cind era activ, un venit anual de 664,7 milioane lei (provenit din salariul anual de 331,9 milioane lei, la care s-a adaugat expertiza oferita Eximbank S.A. si salariul ca membru in CA al Romtehnica, subordonata tot MapN). Comandorul (r) Suta a obtinut, in 2004, tot pe cind era activ, un venit anual provenit din salarii in valoare de 384,1 milioane lei. Iar gen. (r) Biolan, sef serviciu, imputernicit, a obtinut in 2005 un venit anual din salarii de 493,7 milioane lei. Mecanismul inselator practicat prin pensionare si reangajare s-a petrecut sub girul ministrului Teodor Atanasiu si al secretarului de stat Ion Ioan, seful Departamentului pentru Armamente (colonel in rezerva si fost coleg de promotie la Academia Tehnica Militara cu recent-pensionatul C-tin Irimescu).

"Rezultatele concursurilor nu s-au comunicat pina in prezent, deoarece procedura legala de desfas urare a acestora nu s-a finalizat. Precizam ca participarea angajatilor civili si a cadrelor militare in rezerva la concursurile pentru ocuparea unor functii civile din cadrul MApN este legala, inscrierile la concurs fiind deschise tuturor persoanelor care indeplinesc cerin- tele specifice functiilor respective", ne-a precizat Biroul de presa al MApN, in data de 10 aprilie a.c. Nu au trecut decit doua saptamini si, in preajma Sarbatorilor de Pasti, iepurasul le-a adus gen. (r) Irimescu si comandorului (r) Suta numirea oficiala. Pe aceleasi posturi, dar ca functionari publici.

Pensionari militari de lux, directori in Departamentul Armamente

Alti privilegiati ai sistemului militar de inzestrare sint: I colonel (r) Nicolae Belgiu (fost sef Sectie Personal, actualmente director Sectie Personal si Stat Major, cu un venit cumulat din pensie si salariu de peste 600 milioane de lei in 2005); I general de brigada (r) Dimitrie Borislavschi (cumnatul lui Petre Roman, cunoscut mai ales sub numele de Kuki Borislavschi, care in 2005 a avut un venit cumulat din pensia militara si salariu de 472,3 milioane lei); I general-maior (r) Gheorghe Bogdan, consilier (cu un venit cumulat din pensie si salariu, in 2005, de 545,6 milioane lei); I lt.col. (r) Ioana Badea (Financiar); I colonel (r) Dumitru Enache (fost comandant Depozite Materiale Intendenta pentru zona Obor); I colonel (r) Constantin Gheorghescu (relatii externe); I colonel (r) Ion Moldoveanu (informatician, Sectia de Calcul); I lt.col.(r) Petru Nemtisor (Sectia Personal); I lt. col. (r) Danut Popescu (Cercetare-Dezvoltare) I lt. col. (r) Danut Stroe (secretar in comisii); I comandor (r) Emil }iclea; I lt. col. (r) Dorin Vlageoiu. Lor li se adauga doi colegi din Directia Generala de Informatii a Apararii (DGIA): I colonel (r) Marin Ghibu (fost CI-st inainte de 1989, actualmente contabil-sef al DGIA) si I colonel (r) Stefan Radulescu (sef Birou Financiar in DGIA). Alti pensionari de lux: I col (r) Ilie Macovei (fost secretar de partid in structurile centrale pina in 1989, acum func- tionar public in directia Management- Resurse Umane); I col. (r) Andrei Brojban (fost secretar de partid al Directiei Medicale din MApN pina in 1989, in prezent functionar public la Directia Audit Intern din MApN); I col (r) Boris Botezatu (fost sef birou contabilitate in Directia Financiar- Contabila, acum functionar public la Directia Audit Intern); I col (r) Stefan Dragomir (functionar public angajat ca director adjunct, in postul lui Fotache Stefan, la Directia Financiar-Contabila); I col.(r) Eusebiu Ungureanu (functionar public, consilier in structura Cabinetului ministrului Apararii, pina de curind seful Sectiei Probleme Administrative si Stat Major). In subordinea Guvernului am gasit inca un militar rezervist detasat: comandor (r) Ion Fuiorea - Oficiul pentru Probleme Speciale. Citiva "impricinati" cu care am reusit sa stam de vorba ne-au declarat ca, atita timp cit legea permite acest lucru, nu au de gind sa renunte la privilegii. Dar au admis ca este imoral ce se intimpla, in raport cu ceilalti cetateni ai Romåniei.

Guvernul si-a insusit practica MApN

In urma cu o luna de zile, am solicitat Guvernului un punct de vedere fata de situatia prezentata, mai exact daca Executivul intentioneaza sa ia masuri pentru a stopa situatia actuala, solicitare facuta mai ales in urma sesizarii mai multor cadre militare active. Doar ca Guvernul nu s-a aratat interesat in a oferi o explicatie militarilor activi, opiniei publice si contribuabililor la bugetul de stat. Nu a facut decit ca - in maximum de timp prevazut de lege pentru a raspunde la o informatie de interes public - sa ne plimbe de la o institutie la alta, pasind raspunderea cind in curtea MApN, cind in cea a Ministerului Muncii.

Jocul cu cifrele

Intrebat de Stelian Tanase, in cadrul emisiunii "Zece fix", difuzata de Realitatea TV, despre scandalul din MApN in privinta generalilor si coloneilor (r) care primesc atit pensie militara, cit si salariu de functionari publici de la bugetul MApN, ministrul Apararii a declarat ca este necesar ca unele persoane sa fie pastrate in sistem. Si, desi prin Biroul de presa, ni s-a transmis ca mai sint 410 cazuri de acest tip, ministrul Atanasiu a confirmat in emisiune ca sint peste 1.000 de cazuri. I n consecinta, avind in vedere cum jongleaza MApN cu cifrele, nu avem nici o garantie ca datele oferite "Prezent" de catre MApN sint de fapt cele reale si nu cosmetizeaza dimensiunea reala a fenomenului.

Privilegiatii, de neclintit

Surse MApN ne-au semnalat ca problema pensionarilor de lux imbraca mai multe aspecte decit cele pur financiare: I cu cit se "cotizeaza" (si la care din sefi) pentru ca o functie militara pina ieri, sa fie modificata in organigrama ca functie de civil si sa fie ocupata, intimplator, printr-un simulacru de concurs, de aceeasi persoana; I a devenit regula ca modificarea functiilor din "militar" in "civil" sa fie facute in fapt in "civil-functionar public", noul functionar public (fost cadru militar) fiind foarte greu de "clintit" intrucit este aparat de prevederile stricte din statutul functionarilor publici.


Despre autor:

Sursa: Prezentonline.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.