Dinu Patriciu va afla astazi daca isi va petrece urmatoarea luna in arest, iar CSM a decis, saptamina trecuta, ca intilnirea Patriciu-Macovei-Tariceanu nu a afectat ancheta in dosarul „Rompetrol“.

Tribunalul Bucuresti va lua in dezbatere, astazi, propunerea procurorilor de arestare preventiva a lui Dinu Patriciu, acuzat de mai multe infractiuni economice in dosarul "Rompetrol". Dosarul, repartizat aleatoriu, a ajuns pe masa unui tinar judecator in virsta de 31 de ani, Damian Dolache. Curtea de Apel a decis, pe 17 martie, sa retrimita dosarul spre rejudecare, constatind ca anterior instanta se pronuntase numai pe o exceptie si nu pe fondul cauzei.

Practic, procesul lui Patriciu este exact in acelasi stadiu ca si pe 16 februarie 2006, cind Parchetul General a cerut mandate de arestare preventiva pentru el, dar si pentru cetatenii americani Philip Stephenson si Colin Richard Hart, considerind ca se impune aceasta masura. Judecatoarea Maria Tripadus a aminat dosarul pentru 3 martie, invocind lipsa de procedura in citare, in cazul americanilor, dar si necesitatea pregatirii apararii. La cererea procurorilor, ea a separat dosarul, dind un alt termen pentru Dinu Patriciu, pe 24 februarie. Cele doua decizii ale judecatoarei Tripadus au fost urmate de cereri de abtinere din partea judecatoarei si de recuzare din partea avocatilor lui Patriciu.

Tribunalul Bucuresti a decis in final ca Patriciu, Stephenson si Hart pot fi cercetati in continuare in stare de libertate, pe motiv ca procurorii ar fi incalcat procedura in timpul anchetei. In cazul lui Patriciu, Curtea de Apel a hotarit rejudecarea dosarului de catre Tribunalul Bucuresti. Este posibil ca pe 3 aprilie Curtea de Apel sa ia aceeasi decizie si in cazul cetatenilor americani Stephenson si Hart.

Efectul intilnirii Tariceanu-Patriciu-Macovei

Plenul CSM si-a insusit, saptamina trecuta, continutul notei Inspectiei Judiciare privind verificarile facute "asupra efectelor pe care le-a avut asupra sistemului judiciar intilnirea dintre primul-ministru, ministrul Justitiei si Dan Costache Patriciu". Presedintele CSM, Bogdan Gilca, ne-a spus care sint concluziile acestei note: "Procurorii au simtit o anumita presiune psihica cind s-a aflat de aceasta intilnire, dar interventii asupra sistemului nu au fost facute". Surse judiciare ne-au declarat ca nici unul dintre cei trei protagonisti ai anchetei nu au fost audiati de inspectorii CSM.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.