Procurorii DNA cerceteaza modul in care senatorul cunoscut sub porecla de Miki Spaga a primit, in primavara anului 2002, drept "cadou" 11 arme de vinatoare de la fostul consilier guvernamental Fanel Pavalache.

Conform unor surse din PSD, ancheta a inceput in urma unui autodenunt recent al lui Fanel Pavalache. Acesta a explicat cum a cumparat aceste arme si de la cine, dupa ce, in urma cu trei ani, imediat dupa arestarea sa, procurorii au gasit o serie de facturi care dovedeau ca a cumparat 11 arme de vinatoare, in valoare de un sfert de miliard de lei. Atunci, insa, Pavalache nu a vrut sa dea si alte amanunte, in schimb a fost tradat de soferul lui, Cristi Zamfir, care le-a declarat anchetatorilor ca a fost trimis de mai multe ori la vila lui Miki Spaga din Snagov, unde a dus diverse obiecte si chiar alimente.

Aceleasi surse afirma ca Pavalache a facut "cadou" armele lui Miki Spaga, care apoi ar fi ajuns la Adrian Nastase. Mita era, de fapt, un bonus pentru angajarea lui Pavalache.

Bucur de la Capsa, direct implicat

Citeste si:

DNA a anuntat ca "Mihailescu, care era vicepresedinte al PSD, si-a folosit influenta si autoritatea pentru a obtine 11 arme de vinatoare in valoare de peste 250 de milioane de lei vechi de la fostul sau consilier personal, Fanel Pavalache. Mihailescu a fost ajutat si de Marin Bucur, presedintele Asociatiei de Vinatoare 'Cerbul Bucuresti>>, patronul de la Casa Capsa. Impotriva acestuia din urma procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala pentru complicitate la infractiunea de coruptie retinuta in sarcina lui Petru Serban Mihailescu", a declarat purtatorul de cuvint al DNA, Livia Saplacan. Conform articolului 13 din Legea pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie - sub incidenta caruia intra senatorul PSD -, "fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica si care foloseste influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani". Atit Mihailescu, cit si Marin Bucur sint anchetati din 15 martie, insa abia ieri li s-au adus la cunostinta acuzatiile.

Pavalache mai sta la inchisoare citeva luni

Fanel Pavalache executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsa definitiva de sase ani de inchisoare, pentru infractiunea de trafic de influenta. El a fost arestat in urma unui flagrant de luare de mita in 25 noiembrie 2002 si anul acesta urmeaza sa fie eliberat. El a fost acuzat ca ar fi pretins patru milioane de dolari, suma in schimbul careia, prin relatiile sale, urma sa intervina pe linga persoane influente din justitie pentru stoparea procedurii de lichidare a Bancii Internationale a Religiilor (BIR).