Adunarea Generala a Actionarilor de la "Loteria Romana" a decis ieri ca noul director general si presedinte al Consiliului de Administratie al companiei sa fie Liliana Ghervasuc. Ceilalti membri ai CA sint Horia Dumitrescu, consilier in cadrul Ministerului Apararii Nationale (MApN), Roxana Batar, director in cadrul Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala (ANAF), Ion Cucutencu, desemnat de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), si Gavrila Alexe, desemnat de Autoritatea Nationala pentru Sport (ANS). Liliana Ghervasuc a fost pina ieri directorul Agentiei Nationale de Control al Exporturilor (ANCEX), unde a fost numita de Guvern pe 4 aprilie 2005. Liliana Ghervasuc este omul cu care partidul lui Voiculescu a incercat la alegerile trecute sa cistige Primaria Sectorului 3.
PC tine cu dintii de Loterie
Surse din interiorul Guvernului sustin ca Partidul Conservator a tinut cu dintii de scaunul de la Loterie. "In ultimele zile s-au purtat negocieri extrem de dure pe scaunul de la Loterie. Pina la urma, acesta a revenit conservatorilor, in detrimentul liberalilor", sustine o sursa din Executiv. Unul dintre cei care au insistat ca acest post sa revina conservatorilor este chiar vicepremierul George Copos, membru PC, unul dintre oamenii care au incheiat cele mai profitabile afaceri cu Loteria Romana.
Una dintre acestea, prin care Loteria Romana a achizitionat in 2004 un pachet de 38 de sedii de la firma lui Copos contra sumei de 5,2 milioane de euro, face obiectul unei urmariri penale la DNA, in care sint anchetati vicepremierul George Copos si fostul director al Loteriei Nicolae Cristea. Acesta din urma ramine angajat in cadrul Loteriei, ca si consilier.
Dan Voiculescu pune ambele miini pe Loterie
Noul sef al Loteriei Romane a fost ales de Dan Voiculescu in persoana Lilianei Ghervasuc. Ea este membra a Partidului Conservator, fosta candidata a acestui partid la Primaria Sectorului 3 si fost secretar de stat
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Dan Voiculescu pune ambele miini pe Loterie":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
