Sergiu Sechelariu a cistigat 3,6 milioane de euro dintr-o tranzactie imobiliara copiata parca la indigo dupa cea prin care Adrian Nastase a intrat in posesia unui teren de lux prin intermediul matusii Tamara. In cazul Sechelariu insa, o parte din banii cu care a fost finantata afacerea provin dintr-o frauda produsa la BRD Busteni si aflata acum in instanta.

In ianuarie 2004, sotia lui Sergiu Sechelariu, Violeta, cumpara 14,5 hectare situate pe soseaua de centura a Bucurestiului, in vecinatatea zonei de lux a comunei Voluntari. Pretul platit a fost de 2,8 miliarde de lei, adica 70.000 de euro, rezultind un pret unitar de 50 de eurocenti pe metru patrat. Peste numai zece luni, pe 5 noiembrie 2004, Violeta si Sergiu Sechelariu vind acelasi teren cu 3,68 milioane de euro catre firma Willbrook, un antreprenor imobiliar. Rezulta un pret de 25 de euro pe metru patrat si un profit net de peste 3,6 milioane de euro pentru familia Sechelariu. Pretul de instrainare, de 53 de ori mai mare decit cel de achizitionare, este cel normal pe piata imobiliara a zonei. Un perimetru foarte cautat, care a urcat pina acum la 65 euro/mp si va mai creste, intrucit este situat foarte aproape de viitoarea autostrada. Istoria terenului si numele celor implicati in tranzactionarea sa arata ca "lovitura" data de Sergiu Sechelariu nu e chiar intimplatoare.

"Aveam o datorie"

Terenul, insumind initial 22 de hectare, apartinea unei firme ajunse in faliment. In anul 2002, judecatorul sindic a dispus vinzarea terenului, licitatia fiind cistigata de un anonim: Marian Stoica. Acesta s-a angajat sa plateasca pretul de 22 de miliarde de lei, adica in jur de trei euro pe metru patrat, in sase rate. El a ramas proprietar al terenului pina in ianuarie 2004, cind a vindut doua treimi din suprafata, adica 14,5 hectare, Violetei Sechelariu, la un pret de 50 de eurocenti metru patrat. Intrebat de ce a vindut in pierdere, Marian Stoica ne-a declarat: "Aveam o datorie de platit si a trebuit sa scap de teren. Nu a fost o intermediere pusa la cale, cum banuiti dumneavoastra. Nu-l cunosc pe domnul Sechelariu, nu l-am vazut in viata mea. Cind le-am vindut terenul, aveam o pancarta pe care am scris ca vind, asa m-au gasit. De acte s-a ocupat un domn cu I, nu-mi amintesc numele", spune Marian Stoica.

Potrivit documentelor de vinzare-cumparare, "domnul cu I" este Dorin Irimia, juristul firmei Conimpuls, apartinind lui Sechelariu si Irinei Jianu, societatea care a ridicat imobilul cu dosar penal din Zambaccian.

Cunostinte vechi

Desi sustine ca nu-l cunoaste pe fostul secretar de stat, Marian Stoica face parte din ceea ce presa a numit grupul de interese al lui Sechelariu. Apartamentul din Bucuresti unde locuieste de vreo cinci ani apartine firmei Valahorum SA, a omului de afaceri Dumitru Bucsaru din Urziceni. Marian Stoica recunoaste ca apartamentul din strada Rarau nu-i apartine, ci, asa cum apare pe lista de intretinere, este al firmei Art Constructii - Valahorum: "Locuiesc acolo de prin 2000-2001, cind m-am angajat la Valahorum. Inca lucrez la ei".

Firmele miliardarului Bucsaru au primit de la Ministerul Transporturilor, in perioada cind Sechelariu era secretar de stat, contracte de mai multe milioane de euro. Pentru reabilitarea a doua camine ale societatii Faur, Valahorum a primit un milion de euro. Pentru gara din Focsani, Ministerul Constructiilor i-a platit firmei Valahorum, devenita intre timp Art Constructii, aproximativ cinci milioane de euro. Dar cea mai mare lovitura data de Valahorum a fost renovarea Complexului de agrement de la Snagov, pentru care Ministerul Transporturilor a platit peste 700 de miliarde de lei. Lucrarile au fost incredintate prin selectie de oferte, competitie la care au participat cinci firme apartinind aceluiasi Dumitru Bucsaru.

Acelasi cumparator

Stoica a vindut cele 7,5 hectare care i-au ramas, tot in 2004, dar la un pret mult mai apropiat de cel de piata: 1,6 milioane de euro, adica 21 de euro pe metru patrat. Marian Stoica nu stie exact cui i-a vindut: "O firma americana, parca, nu mai stiu cum ii spune. Cu 1,4 sau 1,5 milioane de euro, nu-mi amintesc exact". Compania americana este de fapt britanica, aceeasi Willbrook, firma care a cumparat de la Violeta si Sergiu Sechelariu. Si de tranzactia Stoica - Willbrook s-a ocupat tot Dorin Irimia, juristul firmei Conimpuls si avocatul familiei Sechelariu.

Banii provin din frauda

Complexa afacere prin care terenul din Stefanestii de jos s-a transformat intr-un profit net de 3,6 milioane de euro pentru sotii Sechelariu a ajuns in instanta, pentru ca o parte din finantarea acestei afaceri provine dintr-o frauda de la BRD Busteni. In dosar sint inculpati omul de afaceri Nae Nicolae, patron al firmei Acumulatorul SA si fost vicepresedinte al PSD Ilfov, si fosta directoare a sucursalei, Mihaela Balescu, acum disparuta si judecata in lipsa. Rechizitoriul din 17 iunie 2004 spune ca Nae Nicolae "a finantat cumpararea de catre Marian Stoica a terenului, revindut apoi, in proportie de 2/3, la un pret subevaluat, lui Sechelariu Violeta".

Dosarul a fost deschis in 2002, dupa ce BRD sesiza autoritatile ca directoarea sucursalei BRD din Busteni, Mihaela Balescu, a acordat ilegal un credit de 250.000 de dolari catre o anume firma Sanoplast SRL, ce apartinea sorei directoarei de la BRD Busteni, Valentina Telegaru. Potrivit procurorilor, Nae Nicolae a incheiat apoi un contract fictiv cu Sanoplast, in urma caruia, pe 6 iunie 2002, o parte din credit, mai exact 106.000 de euro, a intrat in contul personal al lui Nae Nicolae. Dupa numai o zi, ei au fost virati in contul lui Marian Stoica, cu titlul de "datorie personala". In aceeasi zi, Marian Stoica achita, cu acesti bani, prima rata pentru terenul cumparat in Stefanestii de Jos.

Traiasca fotbalul!

Nae Nicolae s-a nascut in comuna Stefanestii de Jos, unde se afla terenurile in cauza, si a mai perfectat afaceri imobiliare cu membri marcanti ai PSD. Anul trecut, el a cumparat de la Gabriel Oprea, fost prefect PSD de Ilfov, doua terenuri valorind 119.000 de euro. Despre banii pe care i-a dat lui Marian Stoica, Nicolae spune ca era vorba de un imprumut pe care i l-a dat unui prieten vechi de 10-15 ani. "Stoica nu arata bogat, ca asa sint unii. Nu intotdeauna omul pare ceea ce este, explica Nae Nicolae. Nenorocirea este ca eu am trecut in acte ca aveam sa-i returnez un imprumut, dar eu i-am dat lui un imprumut. Dar n-am nici un amestec in povestea cu terenurile", spune Nae Nicolae. Recunoaste ca-i cunoaste bine pe Sergiu Sechelariu, pe Emanoil Savin si chiar pe Dumitru Bucsaru, patronul Valahorum: "Sintem oarecum prieteni, ne intilnim de citeva ori pe an. Eu joc fotbal, Bucsaru are o echipa de fotbal", explica el relatiile cu ceilalti protagonisti ai afacerii.

Sergiu Sechelariu si sotia sa nu au putut fi contactati pentru comentarii, ei fiind de negasit dupa izbucnirea scandalului Zambaccian.

Numele grele sint la DNA Bucuresti

Dosarul fraudei de la BRD Busteni, asa cum a ajuns el in instanta, nu cuprinde insa toate numele sonore care au fost vehiculate in timpul anchetei, deoarece procurorii PNA au disjuns cauza. Partea cea mai interesanta a dosarului a fost trimisa la PNA Bucuresti si a primit neinceperea urmaririi penale, in 2004, desi cuprindea exact dovezi ale premeditarii afacerii. Fosta directoare a BRD Busteni sustinea ca creditul ilegal l-ar fi dat la presiunea lui Emanoil Savin, important om de afaceri devenit acum primar in Busteni. Iata ce scria fugitiva Mihaela Balescu in 2003, intr-un memoriu adresat procurorului care investiga frauda: "Emanoil Savin a spus ca terenul va fi vindut unei firme englezesti cu un milion de dolari, iar banii vor fi impartiti de patru persoane, si anume: Nae Nicolae, Savin Emanoil, Viorel Hrebenciuc si Sergiu Sechelariu". Dupa un an, previziunea sa devenea in buna masura realitate: terenul a ajuns intr-adevar la o firma britanica, iar Sechelariu s-a ales din asta cu 3,6 milioane de euro. "Miliardarul" Marian Stoica locuieste in continuare in apartamentul firmei Valahorum.

Copie la indigo

Comparind lovitura funciara data de Sergiu Sechelariu la Stefanestii de Jos cu terenul din Voluntari primit de Adrian si Dana Nastase mostenire de la matusa Tamara, se poate observa un anume scenariu, in care difera doar actorii, dar nu si rolurile.

* Oameni in dificultate. In cazul Sechelariu, terenul apartinea unei firme falite. In cazul Nastase, unei batrine care nu-si putea recupera terenul prin revendicare.

* Interpusul anonim. In cazul Sechelariu, cumparatorul terenului a fost un anonim, Marian Stoica. La Nastase, acest rol l-a jucat taximetristul Silviu Podolan. Dupa ce au cumparat, amindoi au vindut in pierdere, justificind asta prin faptul ca aveau mare nevoie de bani. Desi le-au trecut prin mina bunuri de milioane de euro, amindoi au ramas saraci.

* Matusa Tamara. La Sechelariu, rolul matusii Tamara l-a jucat Violeta Sechelariu: un membru al familiei care beneficiaza de un pret-chilipir. In cazul Nastase, evident, matusa Tamara si-a jucat propriul rol.

* Beneficiarul. Beneficiarii finali au fost, amindoi, inalti demnitari ai fostului guvern: un secretar de stat si primul-ministru. Sechelariu si-a valorificat deja oportunitatea si a cistigat 3,6 milioane de euro din revinzarea terenului. Nastase inca este proprietar pe cei 2.500 de metri patrati.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.