APAPS-ul condus de Ovidiu Musetescu i-a vindut RAFO lui Corneliu Iacobov, desi stia ca acesta facuse praf alte privatizari, potrivit Curtii de Conturi. Institutia confirma, dar spune ca legea de atunci i-a permis sa-i vinda inca o societate.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), condusa la acea vreme de Ovidiu Musetescu, a acceptat la negocierea pentru privatizarea RAFO Onesti firma Imperial Oil, desi aceasta firma mai incheiase doua contracte de privatizare care au fost anulate din vina ei, se arata in ultimul raport al Curtii de Conturi.

"Desi detinea informatii de la compartimentele proprii cu privire la rezolutionarea a doua contracte de privatizare incheiate cu ofertantul SC Imperial Oil (datorita nerespectarii obligatiilor contractuale asumate), comisia de negociere, in mod inexplicabil, a considerat corecta "Declaratia" (declaratia pe proprie raspundere, data initial de Imperial Oil, despre care Curtea spune ca nu e conforma cu realitatea - n. red.), acceptind negocierea cu aceasta firma", se arata in raportul Curtii.

Asadar, Musetescu i-a vindut lui Iacobov RAFO, desi stia ca acesta "busise" doua privatizari anterioare.

AVAS confirma

Solicitata, AVAS (succesoarea APAPS) a confirmat cele scrise in raport, cu mentiunea ca un singur contract cu Imperial Oil a fost anulat la data cind APAPS negocia vinzarea RAFO. Cealalta privatizare nu era inca anulata.

"In data de 26.10.2001, cind APAPS a semnat contractul de privatizare pentru RAFO cu SC Imperial Oil SA, contractul pentru SC Rafinaria Darmanesti SA era in derulare, iar cel pentru SC Romatest SA Voluntari fusese desfiintat de drept, in data de 29.06.2001, ca urmare a nerespectarii obligatiei de achitare integrala, in termenul scadent, a pretului pachetului de actiuni", spune AVAS. Deci, firma lui Iacobov avea la activ doua privatizari: una ratata si una care urma sa se rateze: rafinaria Darmanesti a dat faliment dupa doi ani.

Nu era lege

Cu toate acestea, APAPS-ul lui Musetescu a acceptat la privatizarea RAFO aceeasi firma - Imperial Oil. Legal, zice ca putea sa o faca: "Privatizarea RAFO s-a desfasurat cu respectarea cadrului legislativ in vigoare la acea data. Prevederile actelor normative nu dispuneau cu privire la interdictia de participare la procesul de privatizare a persoanelor fizice/juridice ale caror contracte de privatizare anterioare au fost rezolutionate din motive imputabile acestora". Deci, in acele vremuri, legal putea fi acceptata la privatizare o firma care nu-si indeplinise obligatiile intr-o privatizare anterioara. Celebra Lege nr. 137, care interzicea aceasta practica, a intrat in vigoare anul urmator.

Presedintele Curtii, Dan Drosu Saguna, nu este insa la fel de convins. "E un punct de vedere, dar noi nu dam drumul la rapoarte care sa nu poata rezista in Justitie. Nu tragem nici o concluzie daca nu avem argumente solide", spune presedintele, care a adaugat ca raportul Curtii referitor la acest caz a ajuns la Parchet.

Am fi fost mai bogati cu 9.000 de miliarde

APAPS a facut-o, dar de tras trage bugetul. Rafinaria Darmanesti, vinduta lui Iacobov cu doar 10 miliarde de lei, a ajuns falita dupa ce a acumulat o datorie de 4.000 de miliarde. Suma din care, dupa lichidare, statul a reusit sa recupereze doar doua miliarde, adica jumatate din a mia parte. RAFO, vinduta cu doar 7 milioane de dolari si curatata de datorii. Cind Iacobov a cedat rafinaria lui Marian Iancu, aceasta avea o datorie catre stat de 9.000 de miliarde, care a ramas si acum neplatita.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.