Bernard Bot este increzator ca masurile intreprinse pana acum in Romania vor fi continuate

Ministrul de externe al Olandei, Bernard Bot, a declarat la Bucuresti ca problemele legate de combaterea coruptiei si a crimei organizate cantaresc mult in balanta integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. El a atras atentia asupra lucrurilor care pot afecta integrarea la termenul stabilit si s-a declarat, in aceeasi masura, increzator ca masurile luate pana acum vor fi continuate.
Bernard Bot reprezinta tara unde ratificarea tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a trecut prin cel mai dramatic proces.

La camera inferioara a parlamentului olandez, vocile crestin-democrate au fost cele mai critice cu privire la aderarea Romaniei, si au cerut chiar amanarea ratificarii pana la urmatorul raport de tara.

"Sunt inca voci critice in tara mea la adresa Romaniei, sper ca dupa aceasta vizita sa pot explica situatia, imbunatatirile, eforturile care se fac pentru a pune lucrurile in ordine."

Sunt inca voci critice in tara mea la adresa Romaniei, sper ca dupa aceasta vizita sa pot explica situatia, imbunatatirile, eforturile care se fac pentru a pune lucrurile in ordine. - Bernard Bot

"Nu numai in Olanda, dar si in alte tari europene problema coruptiei e privita cu ingrijorare. Privim cu un ochi critic masurile luate in sistemul juridic."

"Daca vorbim despre coruptie, e interesant de vazut in ce masura persoanele acuzate sunt aduse in fata justitiei si modul in care tribunalele isi fac treaba in aceste cazuri", a spus ministrul olandez de externe.

Bernard Bot a adaugat ca exista o diferenta in Romania fata de acum cativa ani: cazurile de coruptie se iau serios in discutie, sunt discutate public. De asemenea, a mai spus domnul Bot, se vad schimbari atat la nivelul sistemului juridic, cat si in modul in care este aplicata legea.

"Va incurajam sa continuati pe calea pe care ati ales-o", a mai spus Bernard Bot.

Bernard Bot nu a dorit insa sa comenteze cum sunt vazute dinspre Uniunea Europeana anchetarile si procesele in care sunt implicati inalti demnitari din Romania.

"Nu pot comenta eu acest lucru, este ceva ce trebuie sa rezolvati in propria dumneavoastra tara. Tot ce pot sa spun e ca noi, ca membri ai Uniunii Europene, vom urmari modul in care rezolvati aceste chestiuni."

"Ne uitam critic la situatie, avem normele si standardele noastre. Dar pana atunci, sa fiti siguri ca toate eforturile pe care le faceti, le faceti pentru dumneavoastra", a incheiat Bernard Bot.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.