Consiliul Superior al Magistraturii si-a exprimat, miercuri, ingrijorarea fata de afirmatiile publice la adresa judecatorilor facute de presedintele Traian Basescu, considerand ca acestea sunt de natura sa afecteze independenta si impartialitatea Justitiei, precum si increderea in sistemul judiciar.

Intr-un comunicat remis presei miercuri seara, de purtatorul de cuvant al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecatorul Cecilia Morariu, se precizeaza ca acest for este garantul independentei sistemului judiciar si, in limita acestei competente, considera ca nici o autoritate nu trebuie sa afecteze prin atitudinile publice manifestate independenta Justitiei si a judecatorului.

CSM promoveaza principiile constitutionale care structureaza functionarea Justitiei si sustine ca intr-un stat de drept acestea trebuie respectate de catre toti cetatenii.

"Consiliul Superior al Magistraturii apreciaza ca afirmatiile presedintelui Romaniei, facute la Adunarea Generala de analiza a activitatii Ministerului Public, sunt de natura sa afecteze independenta si impartialitatea Justitiei, precum si increderea societatii in sistemul judiciar", se arata in comunicat.
Totodata, CSM isi exprima increderea in probitatea profesionala a judecatorilor si convingerea ca in activitatea desfasurata acestia se vor supune doar legii.

In acest context, Consiliul solicita tuturor structurilor competente in combaterea coruptiei "sa ia atitudine energica si sa manifeste fermitate in descoperirea eventualelor fapte de coruptie, care sunt de natura sa afecteze functionarea si credibilitatea sistemului judiciar".

Tot miercuri, Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a cerut CSM sa sesizeze Curtea Constitutionala privind recentele afirmatii la adresa instantelor judecatoresti facute de presedintele tarii, acesta fiind invitat in plenul CSM pentru a le explica.
"Pozitia CSM este foarte clara: independenta Justitiei nu poate sa fie afectata de nimeni si Justitia totdeauna va functiona pe baza de principii constitutionale si legale. Nu se poate ca cineva sa afecteze independenta judecatorului si procurorului, iar afirmatiile care se fac la adresa Justitiei trebuie sa fie cantonate pe acele aspecte care se constata ca sunt, intr-adevar, abateri de la legalitate. Nu trebuie sa fie critica la nivelul sistemului, pentru ca sistemul judiciar este deosebit de important in constructia statului de drept", declara, dupa sedinta CSM, presedintele Iulian Gilca.

Presedintele AMR, Viorica Costiniu, a declarat, pentru Mediafax, ca va cere CSM sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la declaratia sefului statului vizand coruptia in instante.
"Nu stiu daca este cazul sa sesizam Curtea Constitutionala, dar cu siguranta vom purta discutii cu presedintele, atunci cand va veni in plenul Consiliului. Probabil ca dumnealui va nuanta declaratia pe care a facut-o, in sensul pe care vi l-am spus si eu", a mai spus Gilca.

Presedintele CSM a adaugat ca institutia pe care o conduce a facut deja un demers in acest sens, invitandu-l pe presedinte la o sedinta a plenului Consiliului. "Am facut un demers in acest sens, va veni cand va putea", a conchis Gilca.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la bilantul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca in instante este inca un nivel ridicat de coruptie si a cerut procurorilor sa lucreze pentru a da semnalul ca Romania a devenit intr-adevar un stat de drept.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.