In Parlament incalca disciplina de partid si, ca din intimplare, indiferent ca sint de la putere sau de la opozitie, voteaza la fel.

In public devin brusc avocatii cui nici nu te astepti. Sint din partide care se dusmanesc, dar fac afaceri comune din care cistiga, indiferent de care parte a baricadei se afla. Se sustrag, prin discursurile si prin faptele lor, testelor de integritate. Sint adunati in retele de putere care controleaza si distribuie resurse. Sint, si aceasta este esential, retele care au, de regula, o agenda antireformista.

Fruntasii liberali despre care se poate spune ca au avut in diferite momente actiuni transpartinice fac parte, in general, din nucleul dur al partidului.

Unul dintre cele mai sonore nume din PNL cu interese de afaceri, care au ridicat punti chiar si cu guvernarea PSD, este Dinu Patriciu. Chiar si printre directorii firmelor lui Patriciu, presa a descoperit citiva PSD-isti cu acte in regula. Marele avint al companiei petroliere conduse de Dinu Patriciu s-a produs in perioada in care PSD s-a aflat la putere. Faptul ca fruntasul liberal a inceput sa fie urmarit de serviciile secrete de prin 2003 a fost pus pe seama oamenilor lui Ion Iliescu, aflati la vremea respectiva pe picior de razboi cu cei ai lui Adrian Nastase. In ultimii ani nu a putut fi observat vreun atac dur la adresa lui Nastase din partea lui Patriciu. Mai mult, intre cele doua tururi de scrutin pentru alegerile prezidentiale, Patriciu l-a contrat pe Traian Basescu, desi acesta era candidatul Aliantei, deci si al PNL.

Interesul poarta fesul

Presedintele refondator al PNL, senatorul Radu Campeanu, a votat in citeva rinduri altfel decit colegii sai de partid, Coalitia pierzind la limita unele proiecte care trebuiau neaparat trecute. Astfel, la Legea privind controlul averilor, Radu Campeanu a fost singurul liberal care a votat in favoarea unui amendament propus de PSD si care golea legea de continut. Cind pe ordinea de zi a Senatului s-a aflat statutul minoritatilor, Campeanu a votat alaturi de PSD si PRM, iar recent a absentat din plen cind s-a votat ordonanta DNA. Desi nu putea influenta rezultatul votului, saptamina trecuta, Campeanu s-a pronuntat impotriva eliminarii din statutul parlamentarilor a articolului privind pensiile de serviciu.

Tot in propriul interes, senatorul Mihai Dumitrescu a elaborat o propunere legislativa de modificare a Legii audiovizualului, care, daca ar fi adoptata, ar elimina publicitatea din TVR din "prime time". O astfel de lege ar avantaja pe detinatorii firmelor de cablu, printre care se numara si Dumitrescu, si ar fi aplaudata de PC, PRM si o parte a PSD. Nu in ultima instanta, o astfel de lege ar pune in dificultate Cabinetul Tariceanu, deoarece ar trebui sa suplimenteze alocatiile bugetare pentru postul public.

Citeva rateuri in ceea ce priveste mobilizarea senatorilor Aliantei D.A. la unele sesiuni de votare (ultimul rateu fiind la ordonanta DNA) pot fi interpretate ca o modalitate de protejare a intereselor unor colegi de-ai liderului de grup liberal din Senat. Tot in aceasta conjunctura poate intra si absenta deputatului Dan Radu Rusanu de la sedinta Biroului Permanent in care Nastase a reusit sa nu dea curs cererii ministrului Macovei de perchezitie a vilei din str. Zambaccian si a celei de la Cornu. Rusanu este, la rindul sau, om de afaceri, iar interesele sale s-au intersectat deseori cu cele ale PSD.

Voturi monstruoase

Proastele relatii ale Noricai Nicolai cu Monica Macovei s-au lasat cu un amendament la Codul penal, prin care calomnia ar urma sa fie pedepsita cu amenda doar daca este facuta "prin comunicare directa", amendamentul fiind sustinut de PSD si PRM, pentru ca era altfel decit cel al Executivului. Diferendul cu Monica Macovei a condus spre o viziune contrara fata de unele prevederi ale Ordonantei 31, Norica Nicolai pledind impotriva condamnarii celor care neaga holocaustul. "Nu avem strategie, nu stim cum va arata tara noastra in 2007, pentru ca avem o maniera proprie de a astepta mereu ceva de la Inalta Poarta." O astfel de declaratie specifica PRM-ului si PSD-ului apartine Noricai Nicolai, care, la data la care a facut-o, nu agrea numirea Ancai Boagiu in functia de ministru al Integrarii. Declaratia i-a bucurat foarte mult pe adversarii politici ai Aliantei D.A. Nicolai s-a remarcat si la votul impotriva ordonantei DNA, pregatind, la un moment dat, amendamente ca viitorul sef al departamentului anticoruptie sa fie numit de catre CSM, asa cum propuneau PSD si UDMR.

Berceanu iese din rind

Om politic de baza al PD in anii ’90, Radu Berceanu a intrat in ultimii ani intr-o perioada de izolare impusa, in mare masura, de fostul presedinte al PD Traian Basescu. La ultimele alegeri interne din PD, Berceanu nu a mai reusit sa adune numarul necesar de voturi pentru functia de vicepresedinte al partidului, fiind nevoit sa se multumeasca cu presedintia filialei din Dolj, circumscriptia electorala unde de altfel a si fost ales senator. Si-a cistigat renumele de "baron" al PD inca din perioada in care a fost ministru al Industriilor, pozitie din care a luat mai multe decizii controversate. Un exemplu ar fi proiectul de la Rosia Montana, pentru care si-a dat semnatura din pozitia de ministru pe care o avea la acea data. Veteran al Senatului si bun cunoscator al jocurilor legislative, Berceanu ramine insa un om de baza al PD in prima Camera a Parlamentului. De multe ori, votul dat de Berceanu pe marginea unor proiecte de lege diferea de cel al colegilor lui. Intotdeauna insa el gasea justificari pe baza interpretarii regulamentului.

Atitudini bizare

Om de afaceri de succes, deputatul PD Liviu Nistoran este campionul absentelor printre parlamentarii democrati. Doar voturile finale pe legile importante pentru partidul care l-a propulsat in Parlament beneficiaza de prezenta lui Nistoran. Atitudinea lui i-a atras antipatia majoritatii colegilor de partid. Ei il acuza pe Nistoran ca si-a cladit afacerea pe seama partidului in perioada in care a fost ales presedinte al organizatiei de tineret a PD. Atunci, el i-a facut agenti comerciali pe majoritatea membrilor organizatiei din filiale. Desi a depasit de mult virsta pina la care avea dreptul, conform statutului, sa faca parte din organizatia de tineret a partidului, Nistoran este inca presedinte al acesteia.

Presedinte al Organizatiei Oamenilor de Afaceri din PD, senatorul Marius Marinescu este cunoscut mai mult ca "omul cu bideul". La data la care a intrat prima data in Parlament, Marinescu utilase grupurile sanitare ale sediului central al PD. In 2003, isi da demisia din partid. Un an mai tirziu, Marinescu reintra in partid, cistiga locul de senator si devine presedintele oamenilor de afaceri din PD. Cu citeva luni in urma, organizatia pe care o conduce a transmis conducerii PD mai multe plingeri pentru faptul ca oamenii de afaceri din partid nu pot derula afaceri cu statul asa cum sperau cind au cistigat alegerile. Un alt pedist care s-a remarcat recent prin atitudinea complice fata de PSD este deputatul Gherghe Albu, care s-a transformat intr-un adevarat consilier al lui Adrian Nastase in timpul discutiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor pe marginea cererii de perchezitie in dosarul ,,Zambaccian’’.

Bani fara miros politic

Cu un electorat stabil, care ii asigura prezenta constanta in Parlament, UDMR s-a dovedit a fi un adevarat "cui al lui Pepelea" al politicii romanesti. A incercat constant sa-si urmareasca scopurile politice de la cel mai inalt nivel al politicii, oferind ceea ce avea nevoie cel sau cei care cistigau puterea. Sustinere parlamentara in schimbul sustinerii proiectelor pe care incerca sa le promoveze.

Un guru transpartinic

Verestoy Attila este unul dintre cei mai controversati politicieni udemeristi, dar nu singurul. El are o avere estimata la 40 de milioane de euro, obtinuta in special din afacerile cu lemn derulate prin firma "Ivo". Profiturile din afacerile cu lemn au fost reinvestite de Verestoy in afaceri cu alcool, industrie, agricultura sau mass-media. Intre 2000 si 2004 s-a scris mult despre apropierea lui de filiala locala din Odorheiu-Secuiesc a PSD. Presa locala nu a ezitat sa descrie pe larg ajutorul primit de senatorul UDMR de la liderii PSD in razboiul cu primarul din Odorheiu-Secuiesc, Szasz Jeno, un independent care venea din nucleul fundamentalist al UDMR, in conflict cu condu-cerea Uniunii, afectind astfel interesele locale ale lui Verestoy Attila. Pe de alta parte, el este partener de afaceri cu liderul liberal Dinu Patriciu, facind parte dintre cei citati de Parchet in dosarul ,,Rompetrol’’. Liderul UDMR a trebuit sa dea explicatii procurorilor despre operatiunile pe piata de capital cu actiuni emise de societatea Rompetrol Rafinare in cursul lunii aprilie 2004. In plan parlamentar, Verestoy Attila a fost unul dintre senatorii actualei puteri care a votat impotriva ordonantei DNA. A facut parte si din delegatia UDMR care a fost la consultari pe aceasta tema cu presedintele Traian Basescu. Propunerea de modificare a ordonantei propuse de UDMR semana extrem de mult cu cea a PSD.

Transpartidul umanist

Partidul Conservator este una dintre cele mai bizare formatiuni politice ale postcomunismului romanesc. Desi a facut de multe ori tam-tam pe seama proiectelor politice de interes national pe care le-ar avea, PC nu a fost, in realitate, decit un vehicul politic pentru ambitiosul sau lider, Dan Voiculescu. Formatiunea politica despre care se spune, ironic, ca e mai mult o televiziune este autoarea celor mai multor viraje ideologice in ultimii zece ani. Toate acestea puse in slujba conservarii unor retele de putere. Intrata in Parlament in ultimele doua legislaturi - dar niciodata pe propriile picioare - formatiunea politica al carei lider este Dan Voiculescu a tradat de fiecare data cind i-au cerut-o interesele liderului. In prima legislatura la care a avut acces, a fost un apendice ciudat al PSD, iar actualmente e "partener al puterii". In decembrie 2004, a sustinut candidaturile lui Nastase si Vacaroiu pentru sefia celor doua Camere, pentru ca la citeva zile sa intre la guvernare, ca "solutie imorala". Parte a Coalitiei, PC spune, constant, ca nu e in mod real la putere, ci ca sustine eforturile Romaniei de a intra in UE. E o retorica ieftina, al carei efect este prabusirea in marja de eroare ca optiune electorala. Inevitabil, intr-un fel, in conditiile in care, in Parlament, dar si prin declaratiile publice, reprezentantii PC submineaza constant agenda reformista si, ca din intimplare, voteaza de multe ori la fel ca partidele din opozitie.

Trei in ape tulburi

Liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, un apropiat al lui Dinu Patriciu, este responsabil cu atacurile la adresa PD. Actiunile sale amplifica tensiunile din Alianta si livreaza munitie opozitiei. Fost angajat al lui Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, accepta tacit deraierile subalternilor sai. Teodor Melescanu, fost si el "simbrias" al lui Dinu Patriciu, a "ratat" si el, inexplicabil, prezenta la vot la Ordonanta "DNA". De asemenea, el a mai absentat anul trecut de la o foarte importanta sedinta a Biroului Permanent al Senatului, considerind ca este mai important sa conduca la aeroport o delegatie de europarlamentari. Melescanu este si liberalul care "cautioneaza" devierile din Coalitie a conservatorilor.

Confesiuni liberale

Norica Nicolai: "In nici un caz nu am votat alaturi de PSD. M-am opus delictului de opinie ce rezulta din Ordonanta 31 pentru ca l-am considerat de factura stalinista. In ceea ce priveste votul meu de la modificarea Codului penal, in materia calomniei, am pledat pentru dezincriminarea penala, dar pe linie de raspundere civila este normal sa fie o diferenta intre ziaristi si restul cetatenilor".

Radu Campeanu: "Nu am votat alaturi de PSD la declaratiile de avere. A fost punctul meu de vedere personal, impotriva unor articole dezastruoase, care, in loc sa prevada principiul de nevinovatie, incrimina din start demnitarii. Nu sintem infractori. Cind am lipsit de la vreun vot decisiv nu au existat elemente de intentie si nu am vrut sa favorizeze pe nimeni".

O institutie inevitabila

Cristian Pirvulescu este de parere ca, in Romania postcomunista, institutia "transpartinicului" a fost una inevitabila. "E o institutie inevitabila atit datorita caracteristicilor tranzitiei romanesti, cit si din cauza demarajului partidelor politice romanesti imediat dupa 1990. La inceput, partidele romanesti s-au constituit ca retele de interese private, si nu ca organizatii ideologice. Ei bine, acest tip de organizare a impiedicat dezvoltarea fireasca a partidelor." In plus, Cristian Pirvulescu e de parere ca "individul transpartinic nu exista izolat; el nu inseamna nimic daca actioneaza de unul singur; transpartinicul este parte a unei retele informale care asigura protectie intereselor private. Reteaua trebuie si reuseste sa controleze resursele".

Oportunismul nu este patriotism

PRM este partidul care exista in jurul unui singur om: Vadim Tudor. Desi pretinde adesea ca are o perspectiva politica originala, PRM are un comportament de un oportunism extrem. De exemplu, daca inaintea alegerilor din 2004, Traian Basescu ii era, oarecum, simpatic sefului PRM, acum el i-a devenit acestuia un dusman declarat. In oglinda, Adrian Nastase trebuia, in 2004, sa fie "legat in lanturi grele", in vreme ce in paginile revistei conduse de Tribun i se aduceau acuze ca ar fi homosexual. Acum insa, Nastase e "un om cazut la pamint in care loveste toata lumea". Urmarea e ca, in Parlament, dar si la nivelul declaratiilor publice, PRM - mai cu seama prin vocea liderului sau - duce o politica foarte asemanatoare cu cea dusa de PSD. Punctual, in chestiunea votului privind proiectul ordonantei de transformare a PNA in DNA, peremistii au avut un vot identic cu cel al social-democratilor, desi, vizavi de problema coruptiei, discursul acestora este unul de-a dreptul justitiar.

Cozmin Gusa, dator la trei parinti

Cozmin Gusa este imaginea politicianului fara partid, dar cu ambitii politice. Cariera sa incepe in trustul de presa controlat de liderul PC, Dan Voiculescu, de unde plonjeaza direct in PSD, in postul de secretar general, mina dreapta a lui Adrian Nastase. Specializat in atacuri la Traian Basescu, fostul secretar general al PSD trece cu mare usurinta in barca PD si se inhama la campania electorala. Dupa alegeri, se rupe si de Partidul Democrat si formeaza, impreuna cu Lavinia Sandru si Aurelian Pavelescu, Partidul Initiativa Nationala, fara prea mare aderenta publica. Isi foloseste micul partid ca vehicul de razboi impotriva celui pe care-l sustinuse la presedintia Romaniei, devenind unul dintre criticii de serviciu ai Cotrocenilor. In ultima perioada, Cozmin Gusa s-a remarcat prin discursuri cu caracter populist, incercind sa se mentina cu orice pret in atentia publica. Atacul la UDMR, soldat cu o somatie din partea PD, l-a inceput liderul PIN, care a incercat sa mai cistige ceva capital politic de pe urma discursului antimaghiar.

Prietenii transpartinicilor s-au aflat mult timp la putere
"Jumatatea" transpartinicilor se afla in zona puterii si este formata din acele persoane care, prin pozitiile lor, ofera punti transpartinicilor. Aceste "punti" pot imbraca un interes strict economic sau pot fi componente ale unui joc politic mult mai sofisticat. Daca interesul e strict economic, atunci complicii transpartinicilor sint oameni aflati in pozitii guvernamentale sau administrative care fie pot influenta o privatizare, fie pot oferi un contract de asfaltare a drumurilor, fie pot initia o ordonanta de urgenta sau o hotarire de guvern care stabilesc facilitati sau reesaloneaza datorii. In PSD, fenomenul transpartinicilor se regaseste la nivel local, si mai rar la nivel national. Motivul este simplu. PSD a petrecut foarte mult timp la guvernare, astfel ca oamenii sai au avut acces direct la resurse.

De aceea, in PSD sint detectabile acele persoane care formeaza cealalta fata a "monedei" transpartinicilor. Fostul ministru al Privatizarii Ovidiu Musetescu este un exemplu. Dan Ioan Popescu (foto, stinga), fostul ministru al Economiei, poate fi considerat si el in aceeasi categorie. Alti doi fosti ministri PSD, Eugen Bejinariu si Gabriel Oprea, si-au stirnit adversitati in propriul partid, deoarece unii dintre colegii lor i-au suspectat ca au favorizat afacerile cuplului de interese Elena Udrea-Dorin Cocos, apropiati ai Partidului Democrat.

In ceea ce priveste canalele de comunicare politice , un exemplu ar putea fi Viorel Hrebenciuc (foto, dreapta), specialistul PSD in relatiile cu celelalte partide. Hrebenciuc are conexiuni foarte bune in toate partidele parlamentare si este recunoscut ca un foarte bun negociator. De aceea, de fiecare data cind PSD se afla in situatia de a negocia o anumita decizie politica cu celelalte partide, este chemat Hrebenciuc.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.