Monica Macovei a dezmintit informatiile privind alte intilniri cu premierul si Patriciu sau imixtiuni in dosarul Rompetrol, asa cumau publicat ieri „Gindul“ si „Jurnalul National“. Ziaristii celor doua publicatii spun ca inca asteapta dovezi privind ceea ce au publicat.

"Jurnalul National" sustine ca, in 2004 si in 2005, ar fi avut loc "alte cinci intilniri de taina" intre Dinu Patriciu, premier si ministrul Justitiei, informatie dezmintita categoric de Tariceanu si Macovei. Premierul Tariceanu s-a distantat totusi de ministrul Macovei, in scandalul presupuselor intilniri: "Daca ministrul Justitiei s-a intilnit cu Patriciu, in afara de intilnirea pe care am mentionat-o, si pe care nu am tinut-o ascunsa, atunci ar fi bine sa o intrebati pe doamna ministru. Dar asa ceva nu a avut loc in Palatul Victoria", a declarat ieri premierul, tocmai de la Viena.

El a spus ca la Cabinet "nu s-a confirmat existenta unei scrisori sau unui document" transmis de Macovei in sprijinul lui Patriciu, conform celor consemnate ieri de ziarul "Gandul". Tariceanu a spus un "Da" sec cind a fost intrebat daca intilnirea convocata de el in vara a fost singura. "Informatiile din ziare sint stupefiante. Lucrurile iau o turnura care incepe sa-mi displaca profund. Se incearca o manipulare, o manevrare", a comentat Tariceanu, care nu a putut preciza cine "manevreaza" si "manipuleaza" opinia publica.

Premierul pus la punct

Macovei a negat categoric ca ar mai fi avut o alta intilnire cu Dinu Patriciu si primul-ministru. "Ii cer primului-ministru sa nu mai faca presupuneri in legatura cu agenda intilnirilor mele. Nu m-am intilnit si nu am discutat niciodata cu dl Dinu Patriciu, in particular, adica fara primul-ministru. E vorba de acea intilnire din iunie care este deja cunoscuta", mai afirma ministrul.

Macovei a cerut ajutorul presei, considerind ca "pe piata circula informatii false si va rog sa le verificati inainte de a le publica si poate, prin investigatii jurnalistice proprii, veti afla cine este interesat in aparitia unor astfel de fabulatii in presa. Repet ceea ce spun de un timp incoace: sint un scut in fata oricarei incercari de a influenta procurorii si judecatorii", a incheiat ministrul Justitiei.

"N-am trimis nici un document"

O alta dezmintire a vizat cele afirmate ieri de ziarul "Gandul", care, bazindu-se pe un document intrat in posesia redactiei, a titrat: "Monica Macovei le-a scris lui Basescu si Tariceanu ca trebuie sa i se ia dosarul procuroarei care-l ancheteaza pe Patriciu". "Nu am transmis nici un document privind activitatea procurorilor in dosarul Rompetrol, nici presedintelui tarii si nici primului-ministru", a precizat Monica Macovei.

"Nu am efectuat nici o verificare cu privire la activitatea procurorilor in dosarul Rompetrol si nici intr-un alt dosar. Nici nu am aceasta competenta si nici nu am facut-o in practica. Am cerut CSM in cursul acestei dimineti, si cer si public, sa prezinte rezultatele tuturor verificarilor si inspectiilor pe care le-au facut in dosarul Rompetrol si aceeasi cerere o adresez procurorului general, in situatia in care Parchetul General ar fi efectuat verificari in legatura cu modalitatea in care s-a desfasurat ancheta", a continuat Macovei.

Ministrul Justitiei a cerut public ziarului "Gandul" sa clarifice acest subiect, tinind cont de faptul ca redactorul-sef adjunct al ziarului a declarat pe mai multe posturi de televiziune, ca "nu are nici un document semnat de mine. Intreb public conducerea ziarului de ce a asociat numele meu in legatura cu o actiune care nu a avut loc", a declarat ieri Monica Macovei.

Document fara semnatura ministrului

Redactorul-sef, Adrian Ursu, admite ca documentul la care a facut referire cotidianul "Gandul" nu este semnat de Monica Macovei si nici nu poarta antetul Ministerului Justitiei. "Gandul" asteapta insa o nota de inaintare a documentului respectiv care, sustin sursele lui Adrian Ursu, ar fi semnata de Monica Macovei.

Adrian Ursu: Intr-adevar, am confirmat ca documentul pe care il avem noi si pe care l-am publicat nu poarta semnatura ei. Aici nu e o contradictie. Nici ea nu a prezentat-o ca o contradictie, ci, dimpotriva, o sustinea ca un argument in favoarea ei.

Nu va indoiti nicicum de autenticitatea documentului?

De autenticitatea lui nu ne indoim. Avem indoieli in privinta emanarii lui de catre doamna ministru Macovei. Dar ca documentul exista, asta e clar. Ca el a fost girat sau nu de doamna Macovei vom vedea in foarte scurt timp. Avem promisiunea ca vom primi acea nota de inaintare care l-a insotit in momentul in care a fost expediat si care ar purta semnatura doamnei Macovei.

Puteti sa-mi spuneti cind este datat documentul?

Nu.

Il publicati in ziarul de miine?

Noi asteptam sa primim aceasta nota, care astazi se pare ca are niste probleme de clasificare si, in masura in care aceste restrictii se vor confirma atunci probabil ca va trebui sa respectam legea care ne-ar interzice o astfel de situatie, dar pentru noi ar fi o buna confirmare jurnalistica a veridicitatii a ceea ce am scris in ziarul de astazi, chiar daca am fi restrictionati in a-l publica.

Documentul e inaintat de Ministerul Justitiei?

Repet, deocamdata nu avem aceasta nota de inaintare care insa, potrivit surselor noastre, poarta semnatura doamnei ministru.

Dar documentul in sine, pe care l-ati vazut dumneavoastra, ce antet are?

Nu, documentul respectiv nu are antetul Ministerului Justitiei.

Nu puteti sa-mi spuneti al cui este?

Nu, asta ar insemna sa ne divulgam sursele.

Saftoiu: "Scrisoarea nu exista"

Presedintele Traian Basescu nu a primit nici o scrisoare de la ministrul Justitiei, Monica Macovei, al carei continut sa fie identic cu textul publicat ieri de ziarul "Gandul", a anuntat purtatorul de cuvint al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu. "Nu exista o scrisoare cu acest continut in Palatul Cotroceni", a spus Saftoiu.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.