Este prima bresa in interiorul redutei controlate autoritar pina acum de influentul lider de sindicat. Luca spune ca n-a facut nici o presiune si ca nu pacaleste oamenii, dar a ridiculizat sindicatul care i se opune.

In Petrom exista un sindicat care nu are si nu vrea sa aiba nimic de-a face cu Federatia Sindicatelor Libere si Independente - FSLI Petrom, condus de Liviu Luca. Se numeste Alianta "Distributia" si reprezinta in jur de 1.200 de oameni, dupa spusele oamenilor din interior. Liderii acesteia sustin ca ceea ce face Liviu Luca in privinta pachetului de actiuni este "mai mult decit dubios" si ca au semnale de la sindicalistii din FSLI cum ca au fost obligati sa semneze imputerniciri pentru ca Luca sa poata cumpara actiuni Petrom in numele lor.

Este pentru prima oara cind cineva din interiorul Petrom sparge tacerea: Liviu Luca are opozanti pe mosia pe care pina acum o controla autoritar. Mai mult, sindicalistii "anti-Luca" afirma ca exista si alte sindicate care vor sa plece din FSLI si sa vina la ei. Au ca exemplu Sindicatul Liber PECO Bihor, care ar fi sunat chiar ieri sa se afilieze, si Sindicatul Liber PECO Mehedinti, care ar fi vrut sa vina si ei de la Luca, dar "s-au facut presiuni si s-a renuntat". In acest moment, din Alianta "Distributia" fac parte sindicatele PECO din Deva, Buzau, Iasi, Arges si Prahova.

Imputerniciri sub presiune

Liviu Luca sustine ca are imputerniciri de la circa 55.000 de sindicalisti, pentru cumpararea pachetului de 8% din actiunile Petrom, la care au dreptul, legal, angajatii Petrom.

"Cumpararea actiunilor trebuie sa fie optiunea fiecarui salariat. Daca vor sa faca imprumut la banca sau la o ruda, ii priveste. De aici si pina la a face un pas, ca Luca, sa cumperi acele actiuni in numele lor, e cale lunga", sustine Gheorghe Bucuroiu, secretar general al Aliantei. Acesta ne-a declarat, de asemenea, ca Luca nu are cum sa reprezinte 55.000 de "salariati Petrom", din moment ce, la 14 decembrie 2004, OMV dadea un comunicat in care spunea ca a angajat 49.350 de salariati in momentul preluarii Petrom.

"Imputernicirea este... nu stiu cum e data, i-au obligat liderii lui de sindicat, asa-zisii lideri obtin niste imputerniciri prin notariat. Dar eu va spun ca, in Prahova, o parte din salariati sint din sindicatul celalalt (FSLI - n. r.). Si va spun eu ca multi au zis 'de ce-am dat imputernicire? Ca asa m-au obligat, dom’le>>. La un drept salarial sau un drept din contractul de munca, nu pot sa deleg eu pe altul sa-l primeasca in locul meu", spune Bucuroiu.

Intrebat daca i se pare suspect ce face Luca, liderul Aliantei "Distributia" ne-a precizat ca "e mai mult decit suspect". "Pentru ca actionarii de la Petrom ai lui au devenit actionari... anumite drepturi salariale s-au virat prin alte conturi, ca sa devina actionari fara stirea lor. Va spun eu ca dac-ar avea 55.000 de semnaturi ar fi bine, daca verifica cineva mai in detaliu... nu stiu", ne-a precizat Bucuroiu.

Liviu Luca: "Nu este asa. Si acum, ce faceti?"

"Va spun ca nu este asa. Si acum, ce faceti?", a raspuns Liviu Luca, intrebat cum comenteaza acuzatiile Aliantei "Distributia". Luca sustine ca Alianta nu reprezinta 1.200 de oameni, cum spun ei, ci 800.

Citeste si:

"Ii obliga cineva sa ia actiuni?

Nu-i obliga nimeni. Este ca si cum ar fi un meci Dinamo - Rapid, noi si cu MEC (Ministerul Economiei si Comertului - n.r.), si vine unul din Divizia C si spune stai, ca-mi amintesc eu ca este blat", spune Luca. Mai mult, liderul FSLI ii recomanda "calduros domnului Bucuroiu sa discute cu Credit Suisse First Boston", banca despre care Luca sustine ca va da imprumutul pentru cumpararea actiunilor.

"Adica cei de la CSFB, o banca de incredere, spun ca este in regula, si vine Bucuroiu cu pareri personale. 50.000 de oameni au trecut prin fata notarilor, adica daca putem noi sa pacalim atitia oameni, inseamna ca miine-poimiine poate dam o lovitura de stat", a afirmat Luca.

Ministerul tace

Mihai Bogdan Catuneanu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), institutia care lucreaza la ordonanta prin care se va stabili modul de cumparare a actiunilor Petrom, nu a fost, ieri, de gasit. Initial s-a scuzat cum ca ar fi intr-o sedinta, dupa care nu a mai raspuns la telefon.

Discutiile despre modul de atribuire a actiunilor catre salariatii Petrom dureaza din vara anului trecut. Ioan Codrut Seres, ministrul Economiei, a fixat mai multe termene pentru elaborarea actului normativ de catre OPSPI, insa nici unul nu a fost respectat. In el urmeaza sa spuna clar daca actiunile sint cumparate direct de salariati sau prin sindicatul lui Luca. Oficialii MEC si OPSPI au refuzat, de fiecare data, sa explice care este motivul pentru care atribuirea actiunilor este tergiversata.

Salariatii pot lua linistiti credite

Salariatii Petrom pot cumpara actiunile si in nume propriu, daca anunta proprietarul actiunilor lor, adica Ministerul Economiei, asupra intentiei. In varianta in care nu dispun de bani gheata, ei pot recurge la un credit bancar pe care il pot rambursa din profit. Asta pentru ca suma de bani care este platita pe o actiune, conform contractului de privatizare (5 euro centi, adiuca pretul platit de OMV) este trei ori mai mic decit cotatia de la Bursa (adica pretul la care se pot vinde actiunile) a titlurilor Petrom. Prin urmare gasirea banilor pentru achitarea actiunilor cuvenite fiecarui salariat Petrom nu mai reprezinta o problema.

Un razboi inceput in plina vara

Povestea celor 8% din Petrom a inceput in vara, cind ministrul conservator Copos s-a opus in Guvern aprobarii actului prin care actiunile urmau sa fie vindute salariatilor prin intermediul Asociatiei Salariatilor, condusa de Luca. Asociatia a ripostat, spunind ca, daca actiunile vor fi vindute individual, Voiculescu le va cumpara pentru a obtine apoi profit din vinzarea lor. Razboiul s-a purtat de atunci in presa controlata de cele doua tabere, iar solutia de compromis avansata de Ministerul Economiei (cine nu vrea prin Asociatie, poate face o cerere individuala de cumparare) inca nu este stipulata in nici o lege.