Confruntat cu problemele juridice ale liberalului Patriciu, premierul Tariceanu e fortat sa ofere cele mai bizare explicatii ale deciziilor sale. Ar fi vrut el, premierul, sa o informeze pe Monica Macovei ca a convocat-o la o intilnire la care participa si Patriciu, anchetat de procurori, dar, ghinion, bunele sale intentii s-au lovit de neatentia unei secretare.

Vinovatul de serviciu

"Acarul Paun" a fost pirit de Oana Marinescu, purtatorul de cuvint al Executivului. Marinescu a recunoscut ieri ca cei trei s-au intilnit in luna iunie 2005 la Guvern, "la solicitarea lui Dinu Patriciu". Motivul intilnirii: "Presedintele Rompetrol si-a exprimat punctul de vedere referitor la investigatiile ce vizeaza compania sa si referitor la intentia de a da in judecata statul roman la ICSID, considerind ca drepturile sale si ale companiei au fost incalcate de autoritatile romane". Tariceanu, prin vocea Oanei Marinescu, a justificat convocarea Monicai Macovei la intilnire, "considerind ca este mai bine ca ministrul Justitiei sa afle direct de la Patriciu care este punctul sau de vedere". Oana Marinescu a spus ca premierul a vrut sa o informeze pe Macovei ca o cheama, in biroul sau, la o discutie cu Patriciu, dar, "de la cabinet, informatia a plecat incompleta catre ministrul Justitiei si a ajuns doar mesajul ca este invitata, fara sa i se transmita in ce mod". Premierul Tariceanu are, la cabinetul sau, pe linga aproximativ 20 de consilieri, si trei secretare, care se aflau ieri toate la serviciu.

Memoria lui Patriciu

Si Dinu Patriciu a incercat ieri sa explice neconcordantele dintre primele declaratii ale celor implicati. El a revenit asupra declaratiei initiale, precizind si ca intilnirea a avut loc, de fapt, in iunie, si nu in luna martie. Patriciu a insistat ca ar fi discutat cu Macovei si Tariceanu "si despre timpul in care se va realiza reforma in Justitie", fapt dezmintit de Monica Macovei.

Ministrul Justitiei si-a reconfirmat declaratiile initiale, spunind ca a fost convocata de Tariceanu la Guvern, fara a fi informata despre scopul intilnirii si nici despre participarea lui Dinu Patriciu. De asemenea, Monica Macovei a reamintit ca nu a vorbit cu Patriciu despre reforma Justitiei.

PNL, ostaticul lui Patriciu

Liderii PNL nu au discutat pina acum nimic despre ultimul scandal in care e implicat Dinu Patriciu si considera ca el trebuie sa decida daca face sau nu pasul inapoi in partid. Doar Valeriu Stoica este categoric, spunind ca Patriciu trebuie sa renunte la sefia PNL Prahova. Dosarele lui Patriciuau devenit cele mai sensibile probleme ale unei guvernari care a trecut cu bine peste criza ostaticilor, inundatii, gripa aviara sau criza gazelor.

* Vicepresedintele Puiu Hasotti sustine ca autosuspendarea "tine de vointa fiecarui membru" si de "propria judecata politica".

* Raluca Turcan nu comenteaza situatia, considerind ca "decizia ii apartine dlui Patriciu".

* Ministrul Bogdan Olteanu "merge" pe aceeasi linie, "doar el poate lua o decizie", dar sustine pozitia adoptata de seful DNA, Daniel Morar, care sugerase ieri ca doar din functia publica, nu si din cea politica trebuie sa demisioneze cei aflati in vizorul Justitiei.

* Consilierul politic al presedintelui Tariceanu, senatorul Paul Pacuraru, nu considera necesara autosuspendarea, precizind ca "PNL nu trebuie sa importe masuri brevetate de PSD".

* "Cu toate consecintele viitoare, cred ca Dinu Patriciu trebuie sa ramina membru de partid, dar sa se suspende de la conducerea filialei Prahova", este opinia unui alt membru al BPC, deputatul Titu Gheorghiof.

* Din "afara" zonei de conducere a PNL, dar cu priza la media, Valeriu Stoica este categoric: "Sa se suspende din functia de lider de filiala" si cere premierului Tariceanu sa opteze pentru separarea imaginii omului de afaceri Dinu Patriciu de imaginea PNL.

Tariceanu spune ca Macovei stia

Tariceanu: Plingerea unei astfel de societati trebuie ascultata tinind cont ca ei au reclamat o serie de deficiente procedurale in ceea ce priveste investigatia asupra companiei si avind in vedere experientele neplacute cu Justitia romana, in urma carora numerosi romani merg sa-si caute dreptatea la Strasbourg. Acolo, Romania pierde procesele pe banda din cauza modului in care sint luate hotaririle in Justitia romana. Si sigur ca eu am considerat ca trebuie sa ascultam cu toata atentia aceste plingeri formulate de compania Rompetrol. In rest, nu a fost nimic important in discutia care s-a derulat in prezenta ministrului Justitiei, care sigur ca fusese instiintat despre continutul discutiei care urma cu mine. Nu a fost pentru doamna Monica Macovei nici un fel de surpriza.

Deci doamna Macovei stia ca o sa se intilneasca cu Dinu Patriciu...

Nu aveam de ce sa-i ascund acest lucru. Din contra, am avertizat-o dinainte, i-am spus mai de multa vreme ca ar fi util in contextul dat sa facem o intilnire si sa ascultam punctul de vedere al companiei.

Deci ea a mintit? Sau cum?

Nu stiu… Doamna Macovei vrea sa lase impresia ca... Nu cred ca exista categorii in Romania de care trebuie sa ne ferim. Daca si un lepros ar fi cerut o intilnire, nu cred ca ar fi fost normal ca autoritatile sa spuna "nu stam de vorba". Cind cea mai mare companie romaneasca solicita un astfel de lucru, nu cred ca ministrul Justitiei poate sa spuna ca ar fi bine sa nu vorbim. Nu. Cred ca obligatia autoritatilor este sa-si asculte cetatenii, sa dialogheze cu contribuabilii, mai ales cind este vorba de cel mai mare. (Fragmente din interviul de la Radio Gherilla) •

"Nu am stiut de prezenta lui Patriciu"

Citeste si:

Macovei: Repet ca nu am fost informata despre prezenta domnului Patriciu.

Stiati ca domnul Patriciu se afla in biroul premierului?

Nu stiu ce isi aminteste domnul Tariceanu, dar eu repet ca nu am fost informata despre prezenta domnului Patriciu la acea intilnire la care am fost convocata in cabinetul premierului.

Calin Popescu Tariceanu minte?

Nu stiu ce isi aminteste. Eu nu mint.

Au existat, de asemenea, speculatii ca ceea ce ati discutat a fost modificarea legilor Justitiei, in prezenta lui Patriciu.

Nu am discutat despre reforma Justitiei si legile Justitiei, nu era nici un loc potrivit... Discutarea legilor Justitiei a avut loc dupa cum stiti, public, cu toata lumea.

Dar ne puteti spune ce s-a intimplat la aceasta intilnire? Cit a durat ?

Am spus si ieri, a durat citeva minute, timp in care domnul Patriciu a repetat ceea ce repetase public, ca i s-au incalcat drepturile procedurale si ca aceste chestiuni financiare sint foarte complexe. I-am spus ca, potrivit legii, se poate plinge impotriva incalcarii drepturilor procedurale.

S-a pus problema intelegerii cu statul roman la acea intilnire?

Eu nu imi amintesc. Ulterior, am primit de la firma Salans, care reprezinta Rompetrol, solicitare de negociere pentru intelegere amiabila. Avizul dat de MJ a fost sa nu se faca o astfel de intelegere amiabila.

E, de fapt, un conflict intre premier si dv.?

Poate ca, cum sa zic, memoria joaca feste unora dintre noi. A mea nu joaca feste in aceasta privinta, deci nu am stiut de prezenta domnului Patriciu.

Istoria scandalului

* 26-27 mai 2005 - procurorii il retin pentru 24 de ore pe Patriciu

* 27 mai 2005 - Tariceanu il suna pe Botos si se intereseaza de dosarul Rompetrol

* 30 octombrie 2005 - la Antena 3, Elena Udrea dezvaluie ca Tariceanu a sunat la Parchet pentru Patriciu

* 31 octombrie 2005 - Tariceanu refuza initial sa comenteze declaratiile Elenei Udrea, admite ca l-a sunat pe Botos doar dupa ce procurorul general confirma ca a fost sunat de premier

* 1 noiembrie 2005 - Monica Macovei declara: "Acel telefon nu trebuia dat, chiar daca nu a existat intentia unei interventii politice". Monica Macovei nu aminteste insa de intilnirea ei cu Patriciu, petrecuta in biroul lui Tariceanu

* 2 noiembrie 2005 - Ilie Botos, procurorul general, declara: "Nu mi se pare normal sa fiu sunat"

* 24 ianuarie 2006 - "Jurnalul National" dezvaluie ca Patriciu a avut o intrevedere la Guvern, nu doar cu premierul Tariceanu, ci si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei.