Superficialitatea, indolenta, aroganta si proasta gestionare a cercetarilor in cazul disparitiei Larisei Georgiana Chelaru, din Lunca Cetatuii, sunt motivele pentru care seful Politiei iesene si alti ofiteri au fost eliberati din functii.

Comisarul sef Gheorgi Plai, seful IPJ Iasi, adjunctul acestuia, comisarul Dumitru Tarcan, alaturi de coordonatorul Serviciului de Investigatii Criminale, comisarul sef Georgel Grumeza, au fost eliberati din functii chiar de ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga. Alaturi de cei trei ofiteri superiori, alti cinci ofiteri de la IPJ Iasi si un inspector principal din comuna Ciurea vor fi introdusi in Comisia de Disciplina.

Controlul comisiei de la Bucuresti a inceput saptamana trecuta. Primul lucru pe care l-au facut cei insarcinati cu ancheta a fost sa discute direct cu vecinii familiei Chelaru, din Lunca Cetatuii. Au avut surpriza sa afle de la locatarii blocului G8 din Lunca Cetatuii ca cercetarile colegilor lor ieseni au fost facute superficial si chiar neprofesional. Mai mult, atat familia Chelaru cat si vecinii spun ca unul din ofiteri, subcomisar Dumitru Opinca, l-a terorizat psihic pe fratele Larisei, Cosmin, de 16 ani, incercand astfel sa il oblige sa recunoasca o fapta pe care nu a facut-o: uciderea surorii mai mici.

In schimb a ignorat banuielile familiei Chelaru, care in cele din urma s-au dovedit a fi reale: adevaratul criminal era chiar prietenul lui Cosmin, Robert Ciobanu, fiul vecinilor de palier si un apropiat al familiei, cel care, supus la trei teste poligraf, n-a trezit interesul politistilor nici macar pentru faptul ca de fiecare data le-a picat. Comisia de la Bucuresti a descoperit ca din dosar lipseau file. Paginile lipsa erau chiar din raportul perchezitiei subsolului blocului, unde a fost tinut trupul Larisei Chelaru. Politistii iesenii au negat ca au luat parte la perchezitie, dar vecinii i-au recunoscut atunci cand cei de la IGP le-au aratat pozele.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.