Autoritatile romane sunt incapabile sa stopeze avantul ucrainenilor in ceea ce priveste continuarea lucrarilor la canalul Bistroe.

Doar semnalele din presa au reusit sa urneasca Ministerul Afacerilor Externe, care a solicitat, intr-un tarziu, partii ucrainene confirmarea sau infirmarea acestor informatii. In aceste conditii, se contureaza un nou subiect de disputa intre cele doua diplomatii.

Sufera, oare, diplomatia romana de un fel de "sindrom al Ucrainei"? Pentru ca, printr-un facut, Bucurestiul se trezeste aproape mereu cu un pas in urma Kievului. Sau ucrainenii stiu sa-si apere mai bine interesele nationale? Oricum ar fi, un lucru este cert: pe Bistroe se reiau lucrarile de amenajare a canalului de nagivatie spre Marea Neagra.

In urma semnalelor din presa, Ministerul Afacerilor Externe a reactionat, ce-i drept, destul de tarziu. Astfel, pe 4 ianuarie, MAE "a solicitat partii ucrainene sa confirme sau sa infirme in cel mai scurt timp posibil veridicitatea acestor informatii", potrivit comunicatului de presa. Gestul guvernului ucrainean era totusi previzibil, daca tinem cont ca, in timpul vizitei la Bucuresti a sefului diplomatiei de la Kiev, Boris Tarasiuk, acesta a informat autoritatile romane ca rezultatele comisiei ucrainene de expertiza nu releva nici un pericol pentru ecosistemul Deltei Dunarii daca ar fi continuate lucrarile.

Subiectul "Bistroe" este cunoscut inca din 2002, cand Kievul a informat Bucurestiul despre demararea constructiei canalului. Un an mai tarziu, tot ce a facut Ministerul de Externe a fost organizarea in luna iulie a unei excursii in Delta Dunarii a corpului diplomatic acreditat la Bucuresti. La sfarsitul lui 2003, delegatia romana care a participat la sesiunea Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea a introdus pe ordinea de zi aceasta problema. Partea ucraineana nici nu s-a sinchisit sa tina cont de rezolutia adoptata, care obliga acest stat sa transmita informatii complete cu privire la proiectul Bistroe. Consultarile bilaterale la nivel de experti au debutat, la Kiev, abia pe 20 iulie 2004, cu o luna inainte de inaugurarea oficiala a canalului Bistroe si dupa ce presa din Romania a facut tam-tam pe aceasta tema. Nici de aceasta data, partea ucraineana nu a comunicat nici un fel de date referitoare la impactul proiectului asupra mediului inconjurator. Dupa sistarea lucrarilor din vara anului 2005, tema construirii canalului Bistroe, resuscitata in timpul campaniei electorale din Romania, devine din nou subiect de disputa intre partea romana si cea ucraineana.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.