Procurorii timisoreni au facut, ieri, recurs la decizia luata in urma cu o zi de magistratii Judecatoriei Timisoara, care au admis cererea de eliberare conditionata a fostului lider al minerilor, Miron Cozma, aflat in Penitenciarul Timisoara.

Termenul de judecare a recursului, care va avea loc la Tribunalul Timis, se va decide astazi, fiind fixat, cel mai probabil, pentru ianuarie 2006. Magistratii Judecatoriei Timisoara au decis, miercuri, eliberarea conditionata a fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, admitand propunerea facuta in acest sens de comisia de specialitate a Penitenciarului Timisoara.

Cu o zi in urma, membrii Comisiei de specialitate din Penitenciarul Timisoara au dat aviz favorabil cererii de eliberare conditionata formulata de aparatorii lui Cozma, opinie separata facand doar procurorul care a facut parte din aceasta. Transferat saptamana trecuta de la Jilava la Timisoara, fostul lider a cerut eliberarea conditionata dupa ce instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a decis, la inceputul lunii decembrie, contopirea pedepselor pe care Cozma le-a primit pentru implicarea in doua mineriade.

Potrivit procedurii penale, comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate propune eliberarea conditionata tinand seama de fractiunea din pedeapsa efectiv executata si de partea din durata pedepsei care este considerata executata pe baza muncii prestate, de conduita persoanei condamnate si de eforturile acesteia pentru reintegrarea sociala, de antecedentele sale penale, precum si de posibilitatile de reintegrare a persoanei condamnate.

Propunerea comisiei de admitere a eliberarii conditionate - cuprinsa intr-un proces-verbal scris si motivat, impreuna cu documentele care atesta mentiunile cuprinse in procesul-verbal - este inaintata judecatoriei in a carei circumscriptie se afla locul de detinere si se comunica persoanei condamnate.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.