Surprins pana peste poate ca a primit un asemenea premiu din partea presei, presedintele s-a linistit cand a aflat ca distinctia i-a fost oferita de cititori

Seful statului a fost declarat "omul anului" la cea de-a zecea editie a "Superlativelor VIP", desi a avut doi concurenti de seama, regizorul Cristi Puiu si scriitorul Mircea Cartarescu. Se pare, insa, ca eforturile celor doi de a promova Romania peste hotare au palit in fata performantelor obtinute de presedinte la acest capitol.

Evenimentul de la TNB a coincis chiar cu implinirea unui an de la instalarea presedintelui la Cotroceni, asa incat premiul a venit ca un dar din partea presei, care i-a taxat fiecare greseala. Abia cand s-a instalat in sala, Basescu a realizat ca de fapt cititorii revistei VIP sunt cei care l-au desemnat "omului anului" prin votul lor. Presedintele a recunoscut chiar ca-l asteapta pe Mos Craciun si i-a dat idei unei jurnaliste imbracate in Craciunita despre felul in care ar putea obtine o marire de salariu, si anume negocierea.

"Cand sunt linistit, imi pot imagina ca vine Mos Craciun. E surprinzator pentru mine sa castig un premiu oferit de presa. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca m-au votat de fapt cititorii. Le multumesc pentru oportunitate, deoarece sunt sigur ca Mircea Cartarescu si Cristi Puiu vor mai avea sansa sa ia premii, lucru pe care nu-l pot spune si despre mine. In ultimul an am aflat despre mine lucruri noi. Am aflat ca am distrus Romania toata si m-a durut. Noi avem speranta sa traim mai bine si ne dorim ca copiii nostri sa traiasca foarte bine", a spus Basescu.

Amfitrionii serii, Cristian Brancu si Monica Davidescu, au marcat momentul aniversar oferindu-i presedintelui o sticla de sampanie. Spectacolul regizat de Beatrice Rancea a fost chiar conceput in ideea "Romania peste hotare". Astfel, au mai urcat pe scena Teatrului National "I. L. Caragiale", pentru a fi premiati, ministrul Integrarii, Anca Boagiu, presedintele PSD, Mircea Geoana, ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres. Desi Cristi Puiu a fost invins in competitia cu Traian Basescu, el a plecat acasa totusi cu trofeul la categoria "Teatru/Film". Nici performantele jurnalistice nu au fost uitate, dovada trofeul obtinut de Radu Moraru, care a castigat detasat la voturi in fata ziaristilor Robert Turcescu si Ion Cristoiu.

Monica Barladeanu, aniversare la superlativ

Surpriza serii a fost actrita Monica Barladeanu, care a venit de la Hollywood pentru a-si serba ziua de nastere in tara, alaturi de oamenii care-i sunt dragi. Vedeta a premiat-o pe Mihaela Radulescu pentru performanta in divertisment, insa ea a fost cea care a stralucit cu adevarat. Si-a serbat cei 27 de ani pe scena Teatrului National "I. L. Caragiale". Mai frumoasa ca niciodata, actrita care a debutat cu dreptul la Hollywood a venit in graba la Teatru facand abstractie de oboseala acumulata pe drum, de schimbarea de fus orar. Desi tocmai a fost cooptata in distributia celui mai premiat serial american de televiziune, "Lost", Monica s-a intors in Romania si va sta alaturi de cei dragi pana in ianuarie pentru a petrece sarbatorile.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.