Cazul judecatorului Ceausestilor, redeschis printr-un 'carlig juridic'

Eleonora Popa sustine ca sotul sau s-a sinucis din cauza presiunilor la care a fost supus in zilele lui Decembrie ’89 si solicita, pe cale civila, o recorelare a pensiei de urmas, conform legii ce reglementeaza situatiile in care moartea unui militar survine in timpul misiunii. Procurorii care au anchetat la acea vreme moartea lui Gica Popa au hotarat ca este vorba de sinucidere si au inchis cazul. Dar si azi asupra acestuia planeaza uriase semne de intrebare.

Sotii Ceausescu au ascultat siderati sentinta capitala pronuntata de gen. Gica Popa

Semnatarul sentintei in baza careia cuplul de dictatori Nicolae si Elena Ceausescu a fost trimis in fata plutonului de executie, generalul-magistrat Gica Popa, s-a sinucis prin impuscare, in 1 martie 1990. Dupa aproximativ 16 ani, Eleonora Popa - sotia fostului judecator - solicita azi ca gestul suicidar sa fie considerat urmare a misiunii militare primite la sfarsitul anului 1989. Avocata de profesie, Eleonora Popa a solicitat, asadar, Sectiei Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios administrativ si Fiscal, din cadrul Tribunalului Bucuresti, sa i se recunoasca dreptul la pensie egala cu salariul magistratului, la data decesului acestuia.

De fapt, ea a chemat in judecata Ministerul Apararii Nationale, dupa ce reprezentantii acestei institutii au apreciat ca nu poate beneficia de o pensie mai mare, fara ca un grup de medici psihiatri sa se pronunte asupra cazului. MApN a solicitat o expertiza psihiatrica post-mortem asupra fostului judecator Gica Popa, cu intentia de a stabili ca magistratul ar fi cedat psihic si ca el n-a decedat in timpul vreunei misiuni.

In instanta, la Tribunalul Bucuresti - acolo unde s-a judecat fondul cauzei -, reprezentantul ministerului a cerut respingerea actiunii inaintate de sotia militarului.

Prin sentinta civila nr. 2246, din 23 mai 2005, magistratii s-au conformat si au apreciat drept neintemeiata plangerea semnata de sotia fostului judecator. In cadrul procesului civil, au fost admisi si audiati doar doi martori, generalii Ioan Panaitescu, succesorul lui Gica Popa la presedintia Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, si Doinel Dinuica, seful Directiei Instantelor Militare din cadrul Ministerului Justitiei. Instanta formata din Amer Jabre (presedinte) si Petronela Ionita a avut de cantarit probe inedite, respectiv inscrisuri prezentate pentru a demonstra ca magistratul-militar Gica Popa s-a sinucis din cauza presiunii si starii de teama accentuate, dobandite in urma condamnarii si executarii sotilor Ceausescu. Totodata, au fost puse pe masa instantei si cele doua bilete de adio gasite in biroul din fostul sediu al MJ, unde s-a sinucis prin impuscare Gica Popa. Ziarul "Averea" prezinta azi continutul integral al celor doua epistole, ultimele cuvinte adresate, pe rand, de catre judecatorul clanului Ceausescu, pe foi separate, familiei si fostilor colegi. Imprejurarile in care generalul a ajuns, in 25 decembrie ’89, sa prezideze Tribunalul Militar Extraordinar, sa-i condamne la moarte pe dictatori si la confiscarea totala a averii, dar si momentele ce au marcat ulterior viata lui Gica Popa nu au convins insa instanta TB. Eleonora Popa a atacat decizia intr-un dosar istoric, din care ziarul nostru prezinta, in exclusivitate, probele-cheie.

Primul termen al recursului a fost stabilit pentru 18 ianuarie 2006, la Curtea de Apel Bucuresti. Aceasta instanta va avea, asadar, ultimul cuvant fata de dreptul la pensie al sotiei militarului, dar mai ales asupra rolului indeplinit la Targoviste de generalul magistrat Gica Popa.

Astfel, raman la dosar depozitiile martorului Ioan Panaitescu, fost presedinte al instantei pe care o conducea inainte de Revolutie Gica Popa. "Stiu ca, din ianuarie 1990, pana la momentul decesului a fost detasat in cadrul MJ, stabilindu-si biroul acolo, dar venind destul de des la sediul TMT pentru a finaliza lucrarile si a preda functia, ocazie cu care aveau loc discutii cu colegii. Stiu ca in dimineata zilei de 25.12.1989 am primit personal un telefon de la generalul Bica, din cadrul MApN, care m-a chemat pe mine si pe defunct la sediul MApN 'Pentru a ne incredinta o misiune>>. Eu nu am mai mers, dar stiu de la colegii mei, Dan Voinea si altii, ca acestia impreuna cu defunctul s-au deplasat cu un ARO la sediul MApN, iar de acolo pe stadionul Ghencea, de unde au fost apoi urcati in doua elicoptere si dusi la o unitate militara din Targoviste, unde cu trei minute inainte de proces li s-a spus de catre generalul Victor Athanasie Stanculescu ca urmeaza sa judece pe cuplul Ceausescu. Nu s-a pus problema vreunui refuz, deoarece ordinele militare se executa. Din toata conduita ulterioara a defunctului a rezultat, in mod evident, ca acesta vedea sentinta ca un act de dreptate facut poporului roman.

Stiu ca defunctul a fost numit inspector, in cadrul MJ, ca o masura de protectie, in urma unor amenintari, mai mult sau mai putin voalate, care circulau sub forma unor zvonuri. De altfel, avocatul Nicolae Teodorescu a fost impuscat in mana pe strada, grefierul Tanase pretinde ca ar fi fost rapit. Stiu ca defunctul era un om echilibrat, calm, jovial si cu o viata interioara linistita, de o mare rigurozitate, tinand mult la respectarea normelor de procedura. Am remarcat o oarecare crispare la defunct, ulterior procesului. Toti colegii incercam, in mod tacit, sa-l menajam si sa evitam discutiile pe tema procesului.

Se zvonea printre colegi ca defunctul trebuia trimis in Mexic, pentru protejarea sa, dar acest lucru nu s-a mai intamplat. Am remarcat o oarecare dezamagire a acestuia. Stiu ca, dupa proces, Gica Popa a locuit, in mod succesiv, la diferite adrese, pentru a se proteja: hotel Haiducul, la grefierul Tanase, la magistratul Nistor si banuiesc ca a fost cateva zile la o statiune de munte.

In preziua decesului, pe 28 februarie 1990, la sfarsitul programului, in jurul orelor 15.30, am mers impreuna cu colonelul Voinea (n.n. - Coriolan) la biroul defunctului din cadrul Tribunalului Militar, pentru a-l intreba daca merge acasa. L-am vazut cand a iesit din birou deprimat, dar nu am vorbit cu el, intelegand ca nu doreste acest lucru. Stiu de la colonelul Voinea ca acesta avea de gand sa-l duca pe defunct la un control medical, la prof. Neagu, de la Spitalul Municipal, dar nu stiu depre ce era vorba, in concret. Nu stiu cum a pastrat defunctul legatura cu familia ulterior procesului. Dupa ce l-am vazut pe defunct, am exclamat fata de colegul Voinea: 'Asta sigur se sinucide! Mi-a fost evident ca defunctul se retrasese in sine foarte mult, pastrand foarte putine contacte cu oamenii, avand o voce foarte stinsa, soptita, melancolica, ceea ce imi sugera o puternica depresie exogena. Mentionez ca am ocupat functia de cercetator stiintific in specialitatea psihosociologie-sociologie>>".

In plus, generalul Doinel Dinuica - actul sef al Directiei Instantelor militare - a sustinut in fata judecatorilor ca magistratul Gica Popa a fost puternic marcat de misiunea pe care o indeplinise si consecintele sentintei de condamnare la pedeapsa capitala a sotilor Ceausescu, ce aveau sa decurga pe termen lung asupra tarii. "In opinia mea, intre misiunea indeplinita de magistratul Gica Popa in decembrie 1989 si sinuciderea la 1 martie 1990 a existat legatura de cauzalitate. Deplasarea unui echipaj la Targoviste, in conditii de razboi, creeaza un motiv de stres pentru judecatorul ce urma sa conduca sedinta de judecata. Mentionez ca magistratul Gica Popa a fost singurul care a acceptat sa participe la acea sedinta de judecata. Apreciez ca in comportamentul ulterior al magistratului militar a fost o schimbare manifestata printr-o stare de anxietate determinata de faptul ca urma sa plece in misiune in Grecia, iar autoritatile romane nu grabeau formalitatile. Eu stiu de asta pentru ca eram de fata cand grefierul care a participat la judecata sotilor Ceausescu a spus ca a fost rapit, i-a spus acest lucru in fata mea magistratului Popa.

Stiu ca, dupa judecata procesului sotilor Ceausescu, acesta nu a mai locuit la domiciliul sau, ci la diverse locatii. Stiu, de asemenea, ca pana la deces, acesta nu s-a mai intors niciodata acasa si nici dupa judecarea acestuia. Se muta frecvent, pentru ca erau amenintari din partea unor persoane, pe care nu le cunosc. Stiu de la Gica Popa ca familia

l-a anuntat ca pe usa locuintei s-a gasit o cruce batuta in cuie. Nu cunosc persoane care sa fi exercitat o presiune asupra acestuia, dar exista o presiune profesionala psihica. Pronuntarea intr-o speta la o pedeapsa capitala si executarea in aceeasi zi reprezinta o presiune.

Este evident ca avea remuscari pentru ca a pus in executare o hotarare care nu era definitiva. Nu stiu daca semnarea solutiei s-a facut sub presiunea unei alte persoane, dar semnarea procesului verbal de executare s-a facut sub presiune, stiu de la acesta.

Invederez ca, dupa ce s-a intors de la Targoviste acesta era de o agitatie psihomotorie deosebita ce nu se mai manifestase anterior si stiu ca se temea ca familia sa este in pericol si nimeni nu se implica pentru protejarea acestuia.

Am discutat de mai multe ori cu Gica Popa pe tema procesului de la Targoviste si acesta si-a manifestat de mai multe ori remuscarile privind acest proces. Cu ocazia rapirii grefierului Ion Tanase i s-a spus sa nu mai cerceteze dosarele Revolutiei. Grefierul i-a comunicat lui Popa ca, daca cercetarea va continua, anchetatorii vor fi impuscati.

Stiu ca in ianuarie, inceputul lui februarie 1990 s-a vehiculat ideea ca nu ar fi existat un dosar ce a stat la baza judecarii sotilor Ceausescu, ci doar actul de inculpare. Nu stiu unde locuia familia lui Gica Popa, dar stiu ca nu locuia acasa. Mai stiu ca Gica Popa isi facea cele mai mari griji pentru fiica sa (n.n. - Sorana Popa, care azi traieste in strainatate). Eu personal, m-am oferit sa-l conduc la o clinica de specialitate, de psihiatrie, dar m-a refuzat, pe motiv ca are deja un medicament antidepresiv". Dincolo de aceste marturii, demersul sotiei lui Gica Popa este unul, evident, pentru a stabili un adevar istoric. Sotia generalului nu s-a putut impaca nici azi cu faptul ca sotul sau s-a sinucis si incearca sa redeschida printr-un "carlig juridic" o ancheta penala, inchisa prea devreme...

Scrisoarea de bun ramas lasata familiei

"Dragele mele - stiu ca va produc o mare durere, dar alta solutie nu exista. Teama si spaima ma stapanesc total si imi dau seama ca pe zi ce trece ma degradez moral si fizic si nu doresc sa va stric si voua viata.Trebuie ca eu sa dispar, pentru ca voi sa puteti trai in liniste, fara teama.

Draga mea sotie, aduceti aminte de clipele frumoase petrecute impreuna. Fii inteleapta si tare asa cum ai fost intotdeauna in clipe grele.

Sorela scumpa - iti doresc sa te casatoresti cat mai curand sa ai noroc, sa fii o sotie si mama buna. Sa ai grija de mama ta. Nora te rog din suflet sa insisti sa nu se faca autopsie-iar locul de veci sa fie la cimitirul "Sf..." unde mai (n.n. - ai) pe cineva drag. Nu accepta sa fiu imbracat militar, iar in privinta hainelor militare hotarasti tu daca le ei sau nu acasa. Nu anunta rudele mele, iar la inmormantare dintre judecatori, colegi de serviciu de la tribunale militare sa (n.n. - nu) participe nimeni, este dorinta mea. Te vor ajuta Voinea, Nistor si Razvan pe care sa ii rogi din partea mea. Pe cruce sa-mi fie trecute numai initialele.

V-am iubit si va iubesc dincolo de moarte. Adio! Problemele banesti trebuie sa te zbati sa le rezolvi. In fiset ti-am lasat un plic cu 10.425 de lei. Cheile de la fiset sunt (n.n. - in) buzunar"

Biletul trimis ca ultim mesaj colegilor

"N-am gasit alta solutie pentru a ma elibera de teama si spaima care mi-ar fi facut insuportabila viata pe care as fi mai avut-o de trait.

- Nu doresc ferpare si nici coroane din partea colegilor, numai unul din partea familiei.

Nu reprosez nimanui nimic, i-am iertat pe toti - - Scrisoarea pentru familie se afla in fiset - Doamne ajuta-ma sa trec aceasta grea cumpana. Sotia sa fie anuntata cu menajamente".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe