Au fost verificate declaratiile pe venitul global ale vamesilor, politistilor?

Da. Va precizez care au fost rezultatele. Dupa un control, cel verificat spune: ,,Da, dom'le, am o vila, dar ea e mostenita, e donatie sau e a bunicii, sau e a soacrei!. Din pacate, daca verific realitatea acestor declaratii, vad ca soacra e pensionara si nu isi poate permite o astfel de vila, dar eu nu pot sa sanctionez persoana care a completat declaratia, pentru ca nu exista o lege care sa permita acest lucru.

Iar pe soacra nu o pot lua de git. Prin ianuarie-februarie anul acesta, vicepremierul de atunci, Adriean Videanu, a propus o lege privind controlul averilor. Si a iesit un scandal mare in presa si din partea unor partide, iar acea lege nu a mai aparut. Concret, in lipsa unei legi privind controlul averilor, nu se poate face legatura intre venit si avere. Eu, personal, m-am gindit sa reiau initiativa lui Videanu, dar, pentru a nu repeta ghinionul lui, as vrea sa fac mai intii lobby pentru aceasta lege.

Exista coruptie in ANAF?

Da. Din pacate, e multa coruptie. Avem coruptie pe rambursarile ilegale de TVA facilitate de functionari ai ANAF. Cazurile pe care le-am controlat s-au finalizat cu cercetari penale.

Ati primit telefoane de la persoane influente care sa va ceara sistarea unor controale?

Da, telefoane s-au dat si inainte, si dupa ce am venit eu la Fisc. Cei care au sunat sint persoane influente, in general demnitari din toate partidele sau, mai bine zis, de la anumite partide aflate la guvernare. Nu vreau sa dau nume. Important este ca telefoanele se opresc la mine. Si cine are urechi de auzit sa auda. Va dau un exemplu de telefon: "Firma aceea e a mea!. Dar nu va imaginati ca cei care suna sint timpiti. Nu-mi spun: "Nu intra in control acolo", ci sugereaza ca acolo e un domeniu sensibil. Iar interpretarea mea e ca inspectorii de control trebuie sa ancheteze. Dar nici un control inceput nu s-a oprit din cauza ca s-a primit un telefon. As fi meschin sa spun: "Domnule, la Fisc nu se mai dau telefoane!". Se schimba mentalitatea romanului in jumatate de an?

De la ce partid ati primit cele mai multe telefoane? De la PD? De la PNL?

Nu stiu, dar unele telefoane nu sint venite pe filiera politica, ci mai mult pe filiera economica. Da, m-au sunat membri ai actualei puteri, dar persoanele nu au pozitii importante in partide.

De ce Fiscul pierde procese in instanta?

Sint multe cazuri in care consilierii juridici ai Directiilor Generale ale Finantelor Publice din tara nu se prezinta la proces. Pe acesti consilieri ii propun analizei Comisiei de disciplina a institutiei. Dar Comisia este infiintata abia de doua luni.

Care este domeniul unde evaziunea fiscala infloreste cel mai bine?

Evaziunea este foarte mare in domeniul alcoolului. In domeniul tigarilor, mai putin. Un domeniu evazionist mare este cel al uleiurilor minerale. Prin noul Cod Fiscal am impus accizarea fractiilor. Ele sint produse derivate din prelucrarea titeiului, altele decit combustibilii.

Exista mari evazionisti in domeniul petrolului?

Da, foarte multi. De exemplu, aceste fractii se scot neaccizate pe poarta rafinariei, dupa care se amesteca si rezulta combustibil de cea mai buna calitate. Astfel, statul pierde foarte multi bani.

Dati exemple de evazionisti din domeniul petrolului.

Garda Financiara din Prahova a constatat, la toate rafinariile din judet, ca 80% din ce iese pe poarta rafinariilor sint produse neaccizate. Adica fractii, solventi care se folosesc la diluanti, vopsele etc. Hai sa fim seriosi! Cit diluam sau vopsim in tara asta? Prima masura pentru combaterea acestor practici este modificarea legii. De ce? Pentru ca cel care rafineaza spune: "Daca cel care-mi da comanda mi-a cerut fractii, am dat fractii. Mi-a cerut diluant, i-am dat diluant". Ca dupa aceea se combina diluantul si iese combustibil. Astea sint portitele legislative care le permit celor din domeniu sa para de buna-credinta.

Cind va prezenta Fiscul primii "rechini", primii mari corupti?

Citeste si:

La mine, la Fisc, "rechinii" inseamna directorii din institutie. Am deja o seama de sesizari penale depuse impotriva multor directori ai ANAF. Cind, in cazul unora, nu sint intrunite elementele unei infractiuni, dar cazul este, totusi, grav, adica prostie sau incompetenta profesionala, li se spune: "Mai, baieti, mai bine plecati si lasati-ne in pace". Cind e vorba de frauda, ii veti vedea in instanta.

Care mai este relatia dvs. cu presedintele Traian Basescu, dupa ce ati declansat controale la firmele omului de afaceri Florian Anghelescu, sotul fostului consilier de stat de la Cotroceni, Stana Anghelescu?

Relatia mea cu presedintele este aceeasi, nu a avut nici o relevanta acea situatie.

Va suna Traian Basescu? Este interesat de anumite controale pe care Fiscul le efectueaza la diferite societati?

Ma suna sa ma intrebe cum stam cu incasarile. Ma suna si el, dar mai mult un consilier de-al presedintelui, pentru a-mi cere anumite date si statistici.

Va suna si premierul Tariceanu?

Foarte rar, in general cu scopul de a se informa. Cu premierul ma vad mai des, ma mai duc si la sedintele de guvern si atunci punem tara la cale.

Care este relatia cu superiorul dv. ierarhic, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu?

Ministrul Finantelor spune ca ma sprijina.

Doar spune sau ati simtit practic acest sprijin?

Spune ca ma sprijina.

Paza pe domenii sensibile

Sinteti un demnitar pazit. Cine va ameninta?

Am paza pentru ca am intrat pe domenii sensibile: petrol, alcool etc. Pe executari silite nu am simtit presiuni sau amenintari. Deocamdata, executarile silite merg bine si a crescut gradul de incasari la bugetul statului. De exemplu, vama. In patru luni de zile, a incasat cit in tot anul 2004. Pina acum, executarile silite erau blocate. Nu ma intrebati de ce, pentru ca nu stiu nici eu. Puneau sechestrul si stateau cu el.

Acest comportament a derivat din frica sau din rea intentie?

Din frica. Nu era presiune, nu era vointa politica sa se faca ceva si, atunci, de ce sa-si bata capul cei din sistem cu sechestrele?