Dupa ce scandalul privitor la verificarea conturilor unor persoane importante legate de „Rompetrol“ a explodat in presa, fostul presedinte al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), Ioan Melinescu, a fost audiat, ieri, de procurorii instantei supreme.

Actuala conducere a ONPCSB a depus de curand o a cincea plangere penala impotriva lui Melinescu pentru divulgare de secrete si uzurpare de calitati oficiale cu privire la dosarul "Rompetrol". Biroul de presa al Parchetului Inaltei Curti ne-a confirmat ca Melinescu a fost audiat, precizandu-ne ca aceasta procedura a fost insa indeplinita in dosarul format in urma conexarii primelor patru plangeri ce-l privesc pe ex-seful ONPCSB. Aceste plangeri au fost formulate de asemenea de actuala conducere a Oficiului impotriva lui Melinescu, inclusiv pentru incalcarea interdictiei legale de a oferi informatii din interiorul institutiei pe care a condus-o. El mai e acuzat in plus de faptul ca a uzurpat calitatea oficiala de sef al ONPCSB timp de doua luni dupa ce fusese revocat din functie, ca ar fi savarsit falsuri si uz de fals si ca a favorizat anumiti infractori precum Omar Hayssam atunci cand a lasat in lucrare "pasiva" informatii care priveau spalari de bani prin reteaua acestuia sau alte lucrari solicitate de SUA si Australia.

La sfarsitul audierii de ieri, Ioan Melinescu a tinut sa sublinieze ca informarea referitoare la Rompetrol nu a fost facuta de el, ci de un colectiv de specialisti, fiind aprobata ulterior de un plen format din sapte persoane. "Informarea a fost definitivata in noiembrie 2003, cand eram presedintele Oficiului, si nu in mai 2005, asa cum se incearca sa se acrediteze ideea. Actul este valabil, dovada ca procurorii isi continua treaba. Informatia a fost trimisa in 2003, deoarece erau suspiciuni grave de spalare a banilor. Analiza a durat din 1999 si pana in 2004. A inceput intr-o perioada cand nu PSD-ul era la putere, iar informatiile au venit din foarte multe tari. In 2004 s-a trimis doar o copie la PNA. Oricum, nu ar avea nici o relevanta. E o informare, nu e o proba", a sustinut fostul presedinte al Oficiului.

El afirma ca e nevinovat fata de acuzatiile ca ar fi semnat respectiva informare dupa expirarea mandatului sau de presedinte al Oficiului. Melinescu a sugerat, apoi, ca acuzatiile care i-au fost aduse au conotatii politice, sustinand ca actualul sef al Oficiului, Iulian Dragomir, "apara anumite interese", motiv pentru care a inceput "atacuri mincinoase" la adresa sa. De asemenea, Melinescu (n.red.- care se mandreste, ori de cate ori, are ocazia ca a fost ofiter de informatii) a sustinut ca, prin acuzele care ii sunt aduse, s-ar incerca anularea informarii privind Rompetrol. El a adaugat ca premierul Calin Popescu Tariceanu "nu a facut niciodata obiectul unor investigatii" in perioada in care el a condus Oficiul. Dupa cum se stie, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat recent ca grupul petrolier va depune o plangere penala, dupa ce firma Faber Invest & Trade a folosit un document confidential din dosarul instrumentat de PNA pentru sustinerea unei cauze civile impotriva Rompetrol.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.