Aproximativ 45.000 de functionari publici - vamesi, functionari publici din administratii financiare, directii de munca si statistice, Garda de Mediu, protectia consumatorului - au participat la greva de avertisment de ieri dimineata, intre orele 8.00-10.00, potrivit bilantului realizat de liderii federatiilor membre ale Aliantei "Sed Lex", organizatoarea protestului. Cea mai slaba participare la protest a fost inregistrata in judete Mures, Neamt si in municipiul Bucuresti. Alianta "Sed Lex" precizeaza ca a fost desemnata o comisie mixta - formata din reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerului Administratiei si Internelor si ai Agentiei Nationale a Functionarilor Publici - sa negocieze cu sindicatele functionarilor, o intalnire in acest sens fiind programata pentru 15 noiembrie. Intre timp, sindicatele membre ale Aliantei "Sed Lex" se pregatesc de greva generala pe 17 noiembrie.

Revendicarile functionarilor sunt cresterea cu 50% a salariilor functionarilor publici si ale personalului contractual, pentru anul 2006, avansarea functionarilor publici prin crearea unui sistem tip cariera asemanator celor existente in tarile europene si negocierea programului de lucru pentru administratia publica.

Exces de zel in vami

Traficul prin vami a fost afectat ieri de greva de avertisment a vamesilor, care, pentru ca legea nu le permite sa opreasca lucrul, au adoptat ca forma de protest excesul de zel, verificand foarte amanuntit toate autoturismele care au tranzitat punctele de frontiera. In judetul Arad, aproximativ 1.500 de functionari au oprit lucrul, astfel ca zeci de aradeni au stat timp de doua ore la ghiseele Directiei Generale a Finantelor Publice si ale Casei de Pensii. Greva a afectat si activitatea primariilor din judet. Protestul vamesilor a atras nemultumirea turistilor, care au fost nevoiti sa astepte mai mult pana au putut trece frontiera. In vamile Nadlac si Varsand, care sunt utilizate cel mai frecvent pentru intrarea sau iesirea din Romania prin judetul Arad, timpii de asteptare pentru verificare au depasit trei ore.

Si in Bistrita-Nasaud, sute de functionari publici au fost in greva de avertisment. "Functionarii debutanti iau in mana cate 450 de lei noi (4,5 milioane de lei vechi), bani care abia le ajung pentru plata intretinerii. Legea nu ne permite sa mai desfasuram alte activitati, motiv pentru care ar trebui sa avem macar salarii decente. In ceea ce priveste tehnica de calcul cu care lucram, aceasta este invechita si insuficienta, un calculator la doi functionari", a declarat Grigore Sucilea, presedintele filialei judetene a Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici. Aproximativ 500 de functionari publici din Harghita au intrerupt ieri lucrul cu publicul timp de doua ore. Potrivit liderului sindicatului Finante Publice Harghita, Nagy Alexandru, pe durata grevei de avertisment nu au fost inregistrate probleme, oamenii fiind anuntati din timp in legatura cu actiunile sindicale. In Bihor, peste o mie de membri de sindicat au participat la protest. Cea mai mare aglomeratie s-a inregistrat la Directia Generala a Finantelor Publice Bihor si la vami. Si in judetul Hunedoara cateva sute de salariati din administratia publica locala au protestat ieri.

Citeste si:

"Facem greva, deoarece suntem nemultumiti ca Guvernul nu ne-a chemat la negocieri. Daca nu obtinem cresterea salariala solicitata, vom declansa greva generala", a declarat Gabriela Ciorba, liderul sindical de la Directia Finantelor Publice Hunedoara. La protest au participat si angajatii Consiliului Judetean Hunedoara si ai Directiei de Munca si Solidaritate Sociala.

80% din cereri ar fi rezolvabile

Presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP), Jozsef Birtalan, le-a spus, ieri, deputatilor din Comisia pentru abuzuri ca 80% din revendicarile sindicatelor functionarilor publici sunt "rezolvabile", mai putin cererile legate de cresterile salariale.

Birtalan a declarat ca a avut si va mai avea, saptamana viitoare, discutii pe tema revendicarilor functionarilor publici si a precizat ca, dintre aceste revendicari, cresterile salariale de 50% "tin de Ministerul Finantelor", iar acordarea de tichete de masa prin modificarea legii in vigoare, precum si introducerea sistemului de avansare de tip cariera sunt cereri greu de rezolvat.