Ministrul mediului si gospodaririi apelor, Sulfina Barbu, si guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Paul Cononov, au emis la sfarsitul lunii octombrie o notificare prin care, practic, se distruge tot paradisul dintre Dunare si mare.

Cele 14 societati comerciale care detin in concesionare cele 24 de zone de pescuit din Delta Dunarii au fost instiintate ca prevederile contractelor au fost modificate. Astfel, societatile concesionare au fost scutite de efectuarea investitiilor conform obligatiilor contractuale, dar, in acelasi timp, nu mai au dreptul sa asigure paza suprafetelor concesionate. "In situatia in care in urma analizei modului de derulare a contractului de concesionare se constata indeplinirea cu buna-credinta si in totalitate a obligatiilor de catre concesionar, contractul se poate prelungi pentru o perioada de inca 5 ani", se precizeaza in notificarea guvernatorului Paul Cononov. Valoarea anuala a investitiilor pe care trebuiau sa le realizeze, cele 14 societati concesionare, conform contractului, se ridica la 100 miliarde de lei, iar redeventa incasata de catre stat a fost de aproximativ 50 miliarde de lei. Practic, prin neincasarea redeventei, bugetul de stat va fi usurat de cel putin un milion si jumatate de dolari. De ce s-a ajuns la aceasta solutie? Pentru ca reprezentantii actualei puteri sa-i determine pe concesionari sa renunte la contractele incheiate in 2003 cu ARBDD, si astfel activitatea de pescuit sa fie incredintata celor aflati acum pe valul portocaliu al guvernarii.

Mai mult, una dintre prevederile notificarii emise de guvernatorul Paul Cononov da liber la braconaj, deoarece concesionarul trebuie "sa nu impiedice, in zona de valorificare a resurselor piscicole, accesul pescarilor, persoane fizice si/sau juridice, precum si al organizatiilor de pescari care-si exercita dreptul de pescuit in scop comercial in conformitate cu prevederile legale". Masura este aberanta, lasand practic cele 58.000 ha ale Deltei Dunarii fara paza, deoarece 15 persoane de la ARBDD impreuna cu cei sapte inspectori piscicoli si trei politisti nu pot face situatiei. Anul trecut, toate efectivele de paza ale statului din Delta Dunarii au confiscat 2.000 de scule ilegale de pescuit, in timp ce angajatii numai unei singure societati au capturat peste 18.000.

Dupa isteria gripei aviare, prin aceste notificari aberante, Sulfina Barbu si Paul Cononov au reusit sa scufunde definitiv Delta Dunarii. In acelasi timp, cei doi au brevetat o noua metoda de pagubire a bugetului de stat prin neincasarea redeventelor de la concesionari, dar in acelasi timp au trimis in somaj cateva mii de oameni deoarece si turismul a fost paralizat.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.