Omul de afaceri Corneliu Iacobov a spalat bani grei prin intermediul RAFO. 224 de miliarde de lei. El s-a folosit de un consortiu de firme deschis in Portugalia. Cercetat de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie, Corneliu Iacobov se afla la un pas de a fi trimis in judecata pentru infractiuni grave, precum asociere in vederea savarsirii de infractiuni si spalare de bani.

Firul anchetei scoate la iveala traseul intortocheat al unei privatizari romanesti si arata ca statul este intotdeauna cel care pierde. Cu pasi mici, dar siguri, sume uriase inregistrate ca datorii restante la bugetul de stat au fost bagate dintr-un "condei" in buzunarele actionarilor. Generozitatea de care au dat dovada functionari guvernamentali si responsabili ai APAPS, iertand datoriile RAFO, a ajutat la acumularea unor averi uriase pentru protagonisti.

PRIMA VANZARE

In octombrie 2001, APAPS a vandut un pachet de actiuni reprezentand 59,99% din capitalul social al RAFO SA Onesti catre doua dintre firmele controlate de pesedistul Corneliu Iacobov. Pretul platit a fost de 1,5 milioane de dolari. Este vorba despre SC Canyon Servicos LDA Portugalia si SC Imperial Oil SA Bacau, firme care au achitat integral pretul: 1,5 milioane de dolari. De precizat ca la nici doua luni de la parafarea contractului, Guvernul, prin ordonanta de urgenta, a adoptat unele masuri de redresare financiara in vederea finalizarii procesului de privatizare a rafinariei. Asa se face ca datoriile rafinariei neachitate pana in februarie 2002 au fost convertite in actiuni.

Si actiunile au fost atribuite astfel: 63,9% Ministerului Finantelor Publice, 30,6% Ministerului Lucrarilor, Transporturilor si Locuintei, iar SC Canyon Servicos LDA Portugalia si SC Imperial Oil SA Bacau au primit actiuni in cota de 3%. Practic, ca urmare a acestei conversiuni, datoria RAFO Onesti catre bugetul statului - adica TVA, accize si impozit pe profit neachitate - a fost pur si simplu anulata, principalul beneficiar al acestei "generozitati" a statului fiind Corneliu Iacobov.

URMATOARELE TRANZACTII

Alte doua luni au trecut si, in aprilie 2002, APAPS a mai vandut o data actiuni RAFO: 99% din cota de actiuni obtinuta in urma ordonantei de urgenta. Cumparatorii, aceleasi doua firme controlate de Iacobov. Iar pretul platit a fost de 11,4 milioane de dolari. In octombrie 2003, SC Canyon si SC Imperial au cesionat 48,9% din actiuni catre firma Balkan Petroleum LTD. Marea Britanie cu suma de... 350.000 de dolari.

Citeste si:

Afacerile s-au derulat si, in timp, in perioada postprivatizare, RAFO Onesti a acumulat noi datorii la bugetul de stat. Nici mai mult, nici mai putin decat 7.972.046 .947.497 de lei (!). Ponderea o reprezinta accizele - 2.134 miliarde de lei, TVA - 2.727 miliarde de lei si fondul special al drumurilor - 829 miliarde de lei. Anchetatorii impreuna cu specialistii Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor au constatat ca banii au fost deturnati, prin transferuri frauduloase de bunuri si sume, catre "firme-satelit", controlate direct sau indirect de Corneliu Iacobov, Toader Gaureanu si alti invinuiti cercetati in acest acest dosar.

COMBINATIA

Astfel, s-a constatat ca "investitiile efectuate de societate in activitatile hoteliere nu se impuneau, acceptarile de pachete de actiuni la diverse societati comerciale se faceau doar cu scopul de a se redistribui ulterior la alte societati, iar SC RAFO Onesti era prejudiciata in permanenta, acumuland premeditat pierderi pe conturi".

Din probele administrate de procurori rezulta ca Toader Gaureanu, administrator unic al rafinariei, era persoana care aviza si semna actele ce angrenau raspunderea societatii pentru contractele comerciale incheiate. Dar cel care lua de fapt decizii cu privire la activitatile manageriale si unele contracte incheiate de RAFO era chiar Corneliu Iacobov. El isi "impunea vointa" privind RAFO, in calitate de actionar majoritar la SC Vradicor Financiar Grup SA, firma care era actionar majoritar la SC Imperial Oil, investitorul strategic al rafinariei.

Corneliu Iacobov este cel care negocia si stabilea forma de incheiere a tranzactiilor, cum a fost cazul afacerii RAFO - SC Electrocarbon SA - SC Metaleuroest SRL, al afacerii Hotel Bulevard ori fuzionarea SC Vradicor Financiar Grup cu SC RAFO Imperial Oil.

CONTUL 654

In prima afacere, actiunile detinute de RAFO la Electrocarbon SA Slatina (85,1 miliarde de lei) au fost gajate in favoarea Metaleuroest, ca garantie pentru neplata unor livrari de benzina de 26,7 miliarde lei. Anchetatorii au stabilit ca, desi existau bani pentru plata benzinei, ea nu a fost efectuata intentionat. RAFO a inregistrat o pierdere de 58,3 miliarde de lei, suma inregistrata ca o cheltuiala deductibila. Prin manopere asemanatoare, RAFO a cedat o creanta de 224 miliarde de lei pentru o suma de 40,1 miliarde. Diferenta, de 184,5 miliarde de lei, a fost inregistrata in contul 654 - "pierderi din creante si debitori diversi". Reamintim ca lui Iacobov (foto) i-au fost deja sechestrate 2 milioane de dolari, gasite in conturile din strainatate.